Acces mai ușor la concursuri pentru persoanele cu dizabilităţi

Acces mai ușor la concursuri pentru persoanele cu dizabilităţi
Agenția Națională a Funcționarilor Publici a achiziționat 5 pachete de echipamente asistive integrate, destinate facilitării accesului persoanelor cu dizabilități la concursurile de recrutare pentru ocuparea funcţiilor publice.
Agenția Națională a Funcționarilor Publici a achiziționat 5 pachete de echipamente asistive integrate, destinate facilitării accesului persoanelor cu dizabilități la concursurile de recrutare pentru ocuparea funcţiilor publice.
Achiziţia s-a realizat în cadrul unui proiect cu finanţare externă, iar pachetele constau în: imprimantă Braille, display Braille, software asistiv JAWS, lector şi lupă video de birou.
Liviu Mălureanu, preşedintele ANFP: “Aceste echipamente vor genera capacitatea de adaptare a procedurilor de concurs, astfel încât să fie permisă, dar şi facilitată participarea persoanelor cu diferite tipuri de dizabilităţi vizuale la concursurile organizate pentru ocuparea de funcţii publice. Ne dorim accesibilizarea concursurilor, pentru că sistemul de recrutare și selecție trebuie să fie unul transparent și incluziv. La solicitarea autorităţilor şi instituţiilor publice, le vom putea pune la dispoziţie aceste echipamente. În acest scop, am înaintat către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației un proiect de Hotărâre de Guvern, prin care am propus reglementarea posibilității Agenției de a pune la dispoziția instituțiilor publice organizatoare a concursurilor, echipamentele de accesibilizare, în situația în care la concursuri se înscriu persoane cu dizabilități vizuale.”
Legislaţia în vigoare (art. 472 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019) prevede obligaţia ca autoritățile şi instituţiile publice să asigure accesul neîngrădit al persoanelor cu dizabilităţi la concursul pentru ocuparea unei funcţii publice.
Procedura de achiziţie s-a derulat în cadrul proiectului “Dezvoltarea unui sistem de management unitar al resurselor umane din administrația publică”, Cod SMIS 119957 (SIPOCA 136), co‐finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.
Beneficiarul proiectului este Secretariatul General al Guvernului, iar Agenția Națională a Funcționarilor Publici este partener, alături de Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
Mai multe informaţii despre proiect pot fi consultate prin accesarea link-ului: http://www.anfp.gov.ro/continut/SIPOCA136.
Citește și:
- 07:52 - De ce anvelopele All Season nu sunt bune pe zăpadă
- 07:40 - LOTO - Extragere Specială 22 februarie 2026.Peste 10 milioane de euro în joc la Joker
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News





_4f88515c25_a3b9209761.webp)





