A început efectuarea plăților pe microgranturile și granturile pentru capital de lucru acordate sectorului agroalimentar

A început efectuarea plăților pe microgranturile și granturile pentru capital de lucru acordate sectorului agroalimentar
Pentru granturi pentru capital de lucru, din totalul aplicanților înscriși în cadrul programului de granturi pentru capital de lucru, respectiv 10.961 de societăți cu activitate în domeniul agroalimentar, s-au semnat 3.473 de contracte de finanțare în sumă totală de aproximativ 249.500.000 euro.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat la sfârșitul săptămânii trecute faptul că, pentru măsura prin care se acordă microgranturi și granturi pentru capital de lucru pentru sectorul agroalimentar prin Programul Operațional Competitivitate, în valoare de 300 de milioane de euro, s-au semnat deja contractele de finanțare și a început efectuarea plăților.
Potrivit MIPE, în ceea ce privește microgranturile, din cei 10.000 de aplicanți calificați, s-au semnat 9.888 contracte de acordare a ajutorului de stat în sumă totală de 49.440.000 euro, a cărei plată a fost efectuată la 10 august. Diferența este reprezentată de contracte nesemnate de beneficiari (netransmiterea acestora, renunțarea la ajutorului de stat, transmiterea acestora după termenul limită).
Pentru granturi pentru capital de lucru, din totalul aplicanților înscriși în cadrul programului de granturi pentru capital de lucru, respectiv 10.961 de societăți cu activitate în domeniul agroalimentar, s-au semnat 3.473 de contracte de finanțare în sumă totală de aproximativ 249.500.000 euro.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

