16 şoferi au rămas fără permis în Covasna în primul weekend din martie

amenzi
La sfârșitul săptămânii, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Covasna au acționat în trafic pentru reducerea riscului rutier și sancționarea celor care circulă cu încălcarea normelor rutiere.
Astfel, polițiștii au constatat 159 de abateri de natură contravențională pentru care au aplicat sancțiuni, peste 100 dintre acestea fiind pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Tot pentru abateri în trafic au fost reținute 16 permise de conducere și 3 certificate de înmatriculare.În această perioadă polițiștii au constatat și două infracțiuni la regimul rutier.La Baraolt a fost identificat un autoturism răsturnat în afara carosabilului pe DJ 131, în extravilanul localității Aita Mare. Din verificările efectuate a fost identificat un tânăr de 20 de ani, care condusese autoturismul în cauză deși nu avea permis de conducere pentru nicio categorie. Mai mult decât atât, polițiștii au constatat că autovehiculul nu era înmatriculat în circulație. Cercetările sunt continuate pentru a se stabili toate împrejurările comiterii faptelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și conducerea unui autovehicul neînmatriculat.Un alt bărbat de 40 de ani este cercetat penal după ce, în noaptea de duminică spre luni, a condus un autoturism fiind sub influența băuturilor alcoolice. La testarea cu etilotestul s-a stabilit că acesta avea o alcoolemie de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat.În total, polițiștii au constatat, la sfârșitul săptămânii, 224 de abateri de natură contravențională, pentru care au aplicat sancțiuni în valoare de aproape 94.000 de lei, au intervenit la 65 de evenimente semnalate pe raza județului și au organizat și desfășurat 20 de acțiuni pe raza județului.
Citește și:
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
- 13:19 - Zeci de familii, captive în propriile case după alunecările de teren
Urmărește știrile Realitatea de Covasna și pe Google News











