Teatrul Independent Osonó din Sfântu Gheorghe va susţine în perioada 24 noiembrie – 2 decembrie cinci reprezentaţii cu spectacolul „Chipul din oglinda apei”, în regia Fazakas Misi, în câteva localităţi din Slovacia şi Serbia.

Turneul este cofinanțat de Fundația Bethlen Gábor din Ungaria şi, potrivit organizatorilor, are drept scop deschiderea unor spaţii de întâlnire şi dialog în localitățile unde teatrul şi cultura nu prea ajung.

„După fiecare reprezentaţie, vor avea loc dezbateri cu publicul. Trupa Osonó se reîntoarce în țările respective după un an. Chipul din oglinda apei este un spectacol prin care Trupa Osonó a experimentat formula de teatru documentar, pe urmele problemelor copiilor singuratici, ale părinţilor neajutoraţi şi ale tinerilor vulnerabili. Pornind pe urmele acestor probleme, membrii Trupei au trecut prin filtrul unor lungi dezbateri toate realităţile descoperite, rezultând în final un scenariu comun pe care s-a construit spectacolul, care a avut premiera în data de 21 mai 2011 și de atunci s-a tot jucat pe 3 continente, respectiv în 25 de țări și 18 de orașe. Producția „Osonó” a reprezentat România și Europa de Est la 12 festivaluri internaționale şi a obținut mai multe premii”, a transmis regizorul Teatrului, Fazakas Misi.

Osonó este o iniţiativă teatrală independentă, un atelier cultural, unde tinerii au şansa de a experimenta diverse formule teatrale contemporane. Teatrul produce spectacole, organizează workshop-uri şi training-uri pentru tineri şi adulţi, iar reprezentaţiile sunt urmate de dialoguri cu spectatorii, cu scopul de a exersa împreună comunicarea pe teme de interes comun.

Proiectele educaţionale şi sociale ale Trupei Osonó sunt gândite drept spaţii de întâlnire şi dezbatere pe teme de maximă actualitate, unde participanţii trăiesc o intensă experienţă a cunoaşterii de sine, prin confruntarea cu ceilalţi.

Imagine

Programul turneului:

24 noiembrie, ora 18: Andovce, Casa de Cultură

25 noiembrie, ora 11: Dunajská Streda, Centrul Cultural Csaplár Benedek

30 noiembrie, ora 18: Torda, Casa de Cultură

1 decembrie, ora 18: Senta, Casa de Cultură

2 decembrie, ora 11: Mihajlovo, Gimnaziul din Senta

Distribuția: Mucha Oszkár, Mihácsi Veronika, Fazakas Hunor, László Fruzsina, Póra Jácinta, Basa Ádám

Articolul precedentPSD Covasna: „Va trebui să facem o evaluare internă, pentru că am avut şi noi greşelile noastre”
Articolul următorAteliere de creație organizate de Crucea Roșie Covasna pentru 4 familii nevoiașe din județ