Noul punct de lucru al pompierilor din Baraolt și-a început activitatea. Începând cu luna iunie, șase pompieri profesioniști sunt de serviciu în schimburi de 24 de ore, deocamdată făcând  naveta de la Sfântu Gheorghe la unitatea construită în curtea spitalului din Baraolt.

Noul punct de lucru al pompierilor a fost construit de Consiliul Județean Covasna, împreună cu autoritățile locale din zona Baraolt, iar funcționarea acestuia este asigurată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mihai Viteazul” al judeţului Covasna. Investiția a fost predată oficial marți, 2 iunie, prima echipă intrând deja în serviciu.

În urmă cu cinci ani, Consiliul Județean Covasna şi Consiliile Locale din Baraolt, Aita Mare, Bățanii Mari, Belin, Brăduț și Vârghiș au semnat un acord de cooperare cu ISU Covasna în vederea construirii unui garaj pentru autospeciale de intervenție, prim ajutor și descarcerare în orașul Baraolt.

„Faptul că pompierii lucrează de acum și la Baraolt, este o normalitate în zilele noastre, în anul 2020. Cetățenii au fost lipsiți de acest serviciu într-o zonă și areal atât de mare, iar cei mai apropiați pompieri erau la 50 km, timpul de intervenție fiind de aproape o oră, pe care astăzi îl reducem la 10-15 minute. În zonă locuiesc 25.000 de persoane care acum beneficiază de un timp optim de intervenție” – a punctat, marți, inspectorul șef al ISU Covasna, lt. col. Adrian Simtea, apreciind eforturile Consiliilor Locale de a construi acest punct de lucru.

„În Programul de modernizare a zonei Baraolt, înființarea punctului de lucru al pompierilor a constituit un punct important”, a declarat președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor, care a vorbit despre importanța investițiilor care vizează siguranța oamenilor și într-un viitor viabil.

„Pentru noi, siguranța cetățenilor este lucrul cel mai important, motiv pentru care înființarea și construirea acestui punct de lucru a fost o prioritate. Investiția a fost realizată prin cooperarea Consiliilor Locale din zona Baraolt. Pe lângă aceasta, la Consiliul Județean facem eforturi pentru a moderniza spitalul și liceul din acest oraș, în timp ce lucrările de reabilitare a rețelei de drumuri din această regiune a județului au început. Toate aceste investiții în infrastructură înseamnă nu numai deschiderea zonei, posibilitatea de a pleca ci dă și șansa de a reveni acasă pentru a construi un viitor aici. Acest lucru depinde numai de dvs., de cei din zona Baraolt și de modul în care veți fructifica aceste investiții în infrastructură, în interesul întregii comunități” – a accentuat președintele Consiliului Județean.

La punctul de lucru vor fi de serviciu șase persoane în permanență pe două autospeciale de pompieri și o ambulanță SMURD, care vor putea interveni nu numai în zona orașului Baraolt, dar la nevoie se vor putea deplasa și în județul învecinat, în localitățile Augustin sau Ormeniș.

În acest context, a fost prezent la Baraolt şi inspectorul șef al ISU Brașov, lt. col Lucian Marciu, el vorbind despre faptul că pe tot aliniamentul graniței între cele două județe au fost împărțite comunitățile în funcție de timpul de răspuns al subunităților. Cei din județul Brașov, după deschiderea punctului de lucru de la Feldioara, au preluat Hăghigul și Belinul, iar acum, anumite localități din județul Brașov vor fi arondate acestui punct de lucru din Baraolt.

Subprefectul județului Covasna, Cosmin Boricean, a declarat că la inițiativa realizării secției de pompieri a participat și în calitate de consilier județean, considerându-l un proiect important, cu atât mai mult cu cât implementarea acestuia a fost bazată printr-o cooperare dintre mai multe instituții.

Managerul Serviciului de Ambulanță al județului Covasna,  Cristian Cimpoi, a apreciat lansarea Serviciului SMURD în zonă, arătând că 11% dintre apelurile lor provin din zona Baraolt, iar subunitatea SAJ Covasna din acest oraș răspunde anual la 2.000 de solicitări. Noul punct de lucru al Inspectoratului pentru Situații de Urgență din zona Baraolt are și un serviciu de ambulanță permanent, astfel că, pe lângă pompieri și salvare tehnică, sunt acordate și servicii de prim ajutor și de îngrijiri de urgență celor care au nevoie.

La rândul său, primarul orașului Baraolt, Lázár Kiss Barna, a vorbit despre faptul că această investiție este un punct de cotitură în viața Baraoltului în ceea ce privește protecția împotriva incendiilor, arătându-se încântat că s-a reușit finalizarea unui proiect început în urmă cu cinci ani, şi anume înfiinţarea serviciului de pompieri în oraș.

Foto: Kocsis B. Janos/ CJ Covasna

ImagineImagineImagine

Sursa: Realitatea de Covasna

Articolul precedentGarda de Mediu Covasna începe controalele la spațiile verzi din municipii
Articolul următorÎnscrierile în programul MOL de promovare a talentelor continuă până la mijlocul lunii iunie