În weekend, pârtia de schi „Lőrincz Zsigmond” din Covasna devine gazda unei noi ediții a „Serbărilor Zăpezii”, în program fiind incluse, printre altele, concursuri de săniuș, patinaj, schi alpin și snowboard, muzică de promenadă, un foc de tabără urmat de o petrecere cu patinaj și schi nocturn, dar și celebra „Coborâre cu torțe” a schiorilor.
Pasionații sporturilor de iarnă se vor putea înscrie gratuit în ziua evenimentului, la fața locului, între orele 09:00-10:00.
După o pauză de câțiva ani, din pricina temperaturilor extrem de ridicate din lunile de iarnă, Primăria stațiunii Covasna a reluat abia anul trecut organizarea competiției, convinsă de succesul cu ultimul eveniment, organizat în iarna anului 2016, când s-au înscris schiori din mai multe zone ale țării.
Program
09.00 – 10.00 – Înscriere la concursuri
10.00-11.00 – Concurs patinaj – îndemânare
11.00-12.00 – Concurs patinaj– viteză
11.00 – 12.00 Muzică de promenadă – Fanfara de tineret a Orașului Covasna
12.00-15.00 – Concurs schi alpin și snowboard
15.00 – 17.00 – Concurs săniuș
17.00-17.30 – Premierea câștigătorilor
18.00 – Coborârea schiorilor cu torțe pe Pârtia de schi “Lőrincz Zsigmond”
18.10 – Foc de tabără
18.10-21.00 – After party – Dj. Sound Noise (patinaj și schi nocturn)