Campioana României la baschet feminin pentru al cincilea sezon, ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe a fost acuzată că ar fi câștigat pe nedrept, „cu ajutorul arbitrilor” Cupa României, transmit reprezentanții echipei de baschet, într-o postare pe Facebook.

Aceștia spun că au fost acuzați de FCC Baschet Arad, dar și presa din Arad de faptul că nu au meritat victoria din Final Four – comptetiție care a avut loc în perioada 15-16 februarie, la Arena Sepsi din Sfântu Gheorghe, și la care, în semifinale, Sepsi SIC a învins Agronomia București, scor final 109-41, iar FCC BC Arad a învins KSE Târgu Secuiesc, cu scor final 76-59.

Finala de duminica trecută s-a jucat între campioana ultimelor 4 sezoane, ACS Sepsi SIC și FCC BC Arad, scor final 80-67 (14-24, 35-12, 14-15, 17-16).

Reprezentanții clubului au publicat pe pagina de Facebook Sepsi-SIC o scrisoare deschisă prin care își exprimă punctul de vedere cu privire la acuzațiile care i se aduc echipei din Sfântu Gheorghe.

„Am primit mai multe critici și comentarii negative, fapt pentru care ne vedem nevoiţi să formulăm această scrisoare deschisă.

Adversarii noștri, FCC Baschet Arad, dar și presa din Arad precum și câțiva „binefăcători” atotștiutori din județul Covasna cred că nu am meritat această victorie, nu am meritat să câștigăm pentru a cincea oară Cupa României, nu a meritat victoria o echipă care avea în palmares cinci cupe, patru titluri naționale consecutive și prezențe în EuroCup.

Suntem acuzați de către cei menționaţi mai sus că am câștigat cu ajutorul arbitrilor, cu toate că dacă vrem să fim corecți, eventualele greșeli ale arbitrajului ne-au afectat mai mult pe noi decât pe adversarii noștri.

Noi nu ne-am plâns de arbitraj sau de alte considerente ci după un prim sfert nereușit am recuperat și am câștigat sfertul doi cu 23 de puncte.

Înainte de finala CR era clar că FCC Bachet Arad este una dintre cele mai puternice echipe prezente în campionat, fiind o echipă condusă de un antrenor tânăr, talentat și am sperat că o să jucăm o partidă spectaculoasă spre bucuria iubitorilor de baschet.

Nici manifestările malițioase îndreptate împotriva noastră și arbitrilor nu pot ascunde victoria noastră 100% meritată. Noi suntem singura echipă din România care participă în EuroCup și credem că merităm respectul din partea adversarilor noștri. La rândul nostru am tratat fiecare echipă şi partidă cu respect în egală măsură, indiferent de nivelul adversarului, fapt care nu se va schimba nici în viitor.

Comportamentul după meci al personalului tehnic al echipei FCC Baschet Arad este inacceptabil pentru noi și avem încredere că Federația Română de Baschet va lua măsuri dure, în caz contrar există riscul ca în viitor să se repete aceste fapte. Nu putem permite nimănui să pună la îndoiala succesul nostru în niciun fel!

Suntem conștienți că gloria în sport durează doar câteva zile, așa că vom continua să muncim din greu pentru a ne pregăti pentru viitoarele meciuri din campionat”, au scris reprezentanții Sepsi –SIC într-o postare pe Facebook.

Week-end-ul trecut, ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe a câștigat pentru a 5-a oară Cupa României la baschet feminin, după ce în finală a învins-o pe FCC BC Arad, scor final 80-67 (14-24, 35-12, 14-15, 17-16).

Covăsnencele antrenate de Zoran Mikes au început partida slab, sdupă primul sfert Aradul conducând cu 10 puncte.

Campioana en-titre a întors scorul până la pauza mare, având un avans de 13 puncte, însă în ultima parte a meciului arădencele s-au apropiat din nou și au menținut suspansul. Nu suficient cât să-și împiedice adversarele să-și treacă în cont trofeul.

Andra Mandache a înscris 24 de puncte pentru Sepsi, iar Caliya Robinson a marcat 23 de puncte pentru galben-albastre. Karakasevic de la Arad și Vucetic de la Sepsi au contabilizat fiecare câte 14 puncte.

Americanca Rebecca Tobin a fost desemnată MVP al finalei.

 

 

Articolul precedentTeatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe se pregătește pentru turneu
Articolul următorJandarmii covăsneni – întâlnire pe tema prevenirii și combaterii violenţei pe durata competițiilor sportive din județ