Sepsi OSK Sfântu Gheorghe premiază suporterii covăsneni care au în mașinile personale stegulețe alb-roșii, în culorile echipei.

Reprezentanții cubului de fotbal au anunțat, printr-o postare pe pagina de Facebook, că „spionii” Sepsi OSK vor porni începând de săptămâna viitoare în căutarea șoferilor, suporteri ai echipei, care au atârnate la oglinzile retrovizoare sau în orice alte locuri din mașină, stegulețe comercializate în Fan Shop-ul Sepsi OSK.

„Din mașina ta lipsește steagul Sepsi OSK? A venit timpul să faci o vizită la Fan Shop-ul clubului. Spionii Sepsi OSK vor porni săptămâna viitoare la drum pentru a căuta în județ steaguri de mașină în culorile echipei, roșu și alb. Oriunde te-ai afla cu mașina, poți atrage atenția spionilor noștri, care vor premia cu un pachet cadou faptul că ești suporter Sepsi OSK. Atenție! Căutăm exclusiv steaguri de mașină comercializate în Fanshop-ul Sepsi OSK”, au transmis reprezentanții clubului.

Articolul precedentPrimăria Ozun reia demersurile pentru introducerea satului Bicfalău în Patrimoniul UNESCO
Articolul următorSe întorc ploile! Cod galben de vijelii, inclusiv în Covasna