Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Covasna și procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Covasna efectuează cercetări față de un bărbat, de 31 ani, bănuit de infracțiuni la viața sexuală și pornografie infantilă.

În perioada august 2020 – ianuarie 2021, cel în cauză ar fi determinat o minoră, pe care ar fi racolat-o în mediul online, să realizeze înregistrări video în ipostaze indecente, pe care să i le trimită prin aplicații de tip chat și cu care ar fi întreținut relații sexuale.

În cauză, la data de 18 martie a.c., poliţiștii, sub coordonarea procurorilor, au efectuat o percheziție domiciliară și au pus în executare un mandat de aducere pe numele celui în cauză. 

Bărbatul a fost condus la sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Covasna, în vederea audierii, iar, față de el, procurorul a emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore. Acesta urmează să fie prezentată la Tribunalul Covasna, pentru luarea măsurilor legale.

Poliţiștii și procurorii continuă cercetările cu privire la comiterea infracțiunilor de racolarea minorilor în scopuri sexuale, act sexual săvârșit de un major cu un minor, corupere sexuală a minorilor și participație improprie la pornografie infantilă săvârșită prin sisteme informatice.

 

Sursa: Realitatea de Covasna

Articolul precedentBilanț coronavirus: 5.593 de cazuri noi și 143 de decese. Vezi situația pe fiecare județ
Articolul următorRESTRICȚII în România | Florin Cîțu: „Nu iau în calcul alte restricții în acest moment”