Un tânăr de 24 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat organelor judiciare, după ce a încercat să scape de poliţiştii care voiau să îl oprească pentru un control, a abandonat maşina pe o stradă din Târgu Secuiesc şi a fugit în câmp.

Întâmplarea a avut loc sâmbătă, în jurul orei 19:00 şi, potrivit IPJ Covasna, tânărul se afla la volanul unei maşini pe care ar fi vrut să o cumpere de la un alt bărbat, dar a încercat să scape de oamenii legii întrucât are permisul de conducere suspendat.

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Târgu Secuiesc, pe strada Gării din municipiu, au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism prin folosirea semnalelor acustice și luminoase, conducătorul auto neconformându-se și continuându-și deplasarea. S-a continuat urmărirea autoturismului care a virat pe strada Fabricii continuând deplasarea către strada Bem Jozsef iar la o intersecție, întrucât motorul autoturismului s-a oprit, conducătorul acestuia a abandonat vehiculul și a fugit pe câmp. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că proprietarul autoturismului urmărit a intenționat să vândă autovehiculul, ocazie cu care s-a întâlnit cu un tânăr în vârstă de 24 de ani într-o spălătorie din oraș, pentru a verifica mașina anterior achiziționării. Tânărul a solicitat vânzătorului cheia și a plecat cu mașina în oraș, pentru a efectua o probă. Vânzătorul, constatând că potențialul cumpărător nu mai revine la spălătorie, l-a contactat pe telefonul mobil, acesta răspunzând abia după mai multe încercări, relatând că a fost urmărit de poliție și a abandonat mașina pe o stradă din oraș, cheia rămânând în contact”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna, subinspector Radu Stroe.

Ulterior, vânzătorul autoturismului, împreună cu tânărul de 24 de ani, s-au prezentat la sediul Poliției Municipiului Târgi Secuiesc, iar în urma verificărilor oamenii legii au stabilit că tânărul avea permisul de conducere suspendat.

Poliţiştii l-au reţinut pe tânăr pentru 24 de ore, acesta fiind cercetat pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul având acest drept suspendat.

 

 

Articolul precedent4 persoane au ieşit din autoizolare în judeţul Covasna. Nu există persoane confirmate ca fiind infectate
Articolul următorCopil de 16 ani dat dispărut de părinți, găsit de polițiștii covăsneni la peste 40 km de casă