Referendumul pentru modificarea Constituţiei a eşuat, după ce Biroul Electoral Central a anunţat o prezenţă finală la urne mult sub pragul de 30%.

Cele 18.662 de secţii de votare organizate în ţară s-au închis duminică, la ora 21.00, în cea de a doua zi a referendumului de modificare a Constituţiei în sensul redefinirii familiei. Potrivit Biroului Electoral Central, prezența la vot în cele două zile a fost de 20,41%, insuficientă pentru ca referendumul să poată fi declarat valid. În aceste condiții, Constituția nu se modifică și rămâne definiția de până acum a căsătoriei ca fiind între „soți”.

La fel cum s-a întâmplat pe tot parcursul weekendului, judeţele Covasna şi Harghita au avut cea mai slabă prezenţă la urne. În Covasna s-au prezentat la vot doar 8,5% dintre alegători, iar în Harghita 11,1%. În Covasna, 16 secţii de votare nu au atins, la închiderea secţiilor de votare, nici măcar pragul de 3%.

Judeţe cu prezenţă mare au fost Suceava (30,6%), singurul care a depăşit pragul necesar pentru validare, Dâmboviţa şi Bihor (ambele cu 28,9%) sau Olt (27,1%).

În ceea ce priveşte rezultatele votului în judeţul Covasna, conform Biroului Electoral Judeţean, din cele 15.546 de persoane care s-au prezentat la urne, 14.099 (90,69%) au votat DA, 1.172 (7,54%) au votat NU, iar 275 de voturi  (1,77%) au fost nule.

Referendumul pentru redefinirea familiei a costat 163 de milioane de lei (35 de milioane de euro) şi ar fi fost validat doar dacă mergeau la urne cel puţin 30 la sută dintre alegători, adică 5,685 milioane de oameni.

Articolul precedentBarabás András de la ACS Ciprian, câștigătorul „Cupa Sprint 2018”
Articolul următorFundația Comunitară Covasna lansează „Mai mult decât un loc pe hartă!”