Proprietarul exploatației necomerciale de porcine din localitatea covăsneană Aita Mare, în care autoritățile sanitar veterinare au descoperit zilele trecute focarul de pestă porcină africană, a fost sancționat contravențional cu suma de 6.400 lei pentru neanunțarea medicului veterinar privind fătările și sacrificările de animale, nerespectarea măsurilor de profilaxie generală privind accesul persoanelor și împrejmuirea corespunzătoare a exploatației, și nerespectarea prevederilor legale privind identificarea și înregistrarea animalelor, a anunțat șeful Direcției Sanitar Veterinare (DSV) Covasna, dr. Sikó Barabási Sándor.

Potrivit acestuia, probele prelevate de la porcii din rasa Mangalița au fost transportate atât la Laboratorul Sanitar Veterinar Prahova, cât și la Laboratorul Național de Referință de la București, ambele confirmând prezența virusului pestei porcine africane.

„Există suspiciunea introducerii virusului în exploatație prin circulația persoanelor sau a produselor alimentare, ori din mediu silvatic. Ancheta epidemiologică este în desfășurare. Cazul se află în continuare în cercetarea autorităţilor sanitare veterinare judeţene şi ale organelor de poliţie. Pentru data de 16.10.2019 au fost convocați în ședință extraordinară reprezentanții Gărzii Forestiere, ai Ocoalelor Silvice, gestionarii fondurilor cinegetice și coordonatorii grupelor de vânătoare (…) Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează omul, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, singurele specii afectate fiind porcii domestici şi mistreţii. Totuși, carnea rezultată din sacrificarea porcilor bolnavi prezintă un risc deosebit, întrucât virusul pestei porcine africane rămâne viu chiar și în carnea congelată timp de 2-3 luni. Pentru prevenirea infecțiilor cu trichinella, carnea tuturor porcilor sacrificați pentru consum familiar precum și toți mistreții vânați trebuie să fie examinați obligatoriu de către medicii veterinari”, a transmis directorul DSV Covasna, dr. Sikó Barabási Sándor.

Acesta a mai precizat că autoritățile sanitar veterinareau plasat gospodăria afecată sub supraveghere oficială și au aplicat măsuri de restricție pentru circulația persoanelor, animalelor, produselor, subproduselor și mijloacelor de transport pentru cel puțin 45 de zile.

De asemenea, întrucât nu a respectat măsurile legale privind creșterea animalelor din gospodărie, în cazul celor 45 de porci eutanasiați preventiv și neutralizați prin îngropare de către inspectorii DSV Covasna, proprietarul nu va primi despădubiri.

Articolul precedentBronz pentru Adina Popescu (Sepsi-SIC) la Jocurile Mondiale pe plajă
Articolul următorUngaria le trimite peste 60 milioane de euro fermierilor din Covasna, Harghita şi Mureş