Lunile iunie și iulie le-au dat emoții proprietarilor de pensiuni din rețeaua Asociaţiei Naţionale de Turism Rural Ecologic şi Cultural (ANTREC), gradul de ocupare fiind sub 60%, potrivit vicepreședintelui filialei covăsnene, Daragus Attila, care spune că de vină au fost ploile și temperaturile nu foarte ridicate din acea perioadă.

Cu toate acestea, finalul sezonului a fost unul „foart bun”, gradul de ocupare ajungând la aproximativ 80%, lucru care s-a datorat în mare măsură şi tichetelor de vacanţă. Mulți proprietari au început deja să se gândească la sezonul estival viitor și spun că vor aduce îmbunătățiri amplasamentelor de cazare astfel încât turiștii să se poată bucura de cele mai bune condiții.

„August a fost o lună foarte bună, am avut 80% grad de ocupare. Dacă avem căldură, timp frumos, avem și cerere. În rest, în lunile iunie și iulie au fost foarte multe ploi, astfel că gradul de ocupare a fost mai scăzut. Tichetele de vacanță au avut un rol enorm, au ajutoare foarte mult. Sunt un lucru foarte bun pentru proprietarii de pensiuni și asta o să se vadă la investiții. Fiecare o să investească, o să se schimbe mobilierul, se vor face SPA-uri. Noi, spre exemplu, vrem să facem un ștrand la Balvanyos. Deja anul acesta vrem să achiziționăm bazinele din fibră de sticlă și din primăvară ne apucăm”, ne-a explicat vicepreședintele ANTREC Covasna.

Potrivit acestuia, cea mai mare problemă cu care se confruntă la ora actuală proprietarii pensiunilor din județul Covasna este lipsa personalului.

„Ne confruntăm cu problema cu personalul, n-avem bucătari, n-avem ospătari, iar pe cine avem trebuie să plătim mai bine pentru că altfel nu merge”, a mai spus Daragus Attila.

La ora actuală, în județul Covasna, Asociația Națională de Turism Rural Ecologic și Cultural are incluse 12 pensiuni. Cele mai căutate stațiuni sunt cele balneoclimaterice, cu izvoare de apă minerală și mofete, printre acestea Covasna și Balvanyos, unde turiștii vin în special pentru peisaje.

Articolul precedentCovăsneancă arestată în județul Harghita pentru un furt calificat
Articolul următorFără apă miercuri pe o stradă din Târgu Secuiesc