Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Covasna, Tamas Sandor, şi-a depus, joi, candidatura pentru al cincilea mandat la conducerea acestei instituţii.

Acesta a declarat că sloganul campaniei electorale a UDMR, pe lista căreia candidează, este „Încredere şi siguranţă în Ţinutul Secuiesc”, iar programul cu care se prezintă în faţa alegătorilor este munca depusă până acum în slujba comunităţii.

„Nu este numai un slogan politic, ci este şi rezultatul muncii noastre de când sunt la cârma judeţului. Programul nostru electoral, dacă îmi permiteţi, este munca depusă şi rezultatele obţinute până acum. (…) Peste 26.000 de semnături s-au adunat pentru a susţine candidatura mea şi 25.000 de semnături pentru candidatura colegilor mei din Consiliul Judeţean Covasna”, a spus Tamas Sandor, în cadrul unei conferinţe de presă.

În vârstă de 57 de ani, Tamas Sandor a fost deputat UDMR în Parlamentul României din anul 1996 până în 2008, când a preluat funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Covasna.

Cât priveşte lista UDMR pentru Consiliul Judeţean, depusă joi la Biroul Electoral Judeţean, Tamas Sandor a precizat că pe aceasta se regăsesc foarte mulţi tineri, dar şi foarte multe femei.

„Candidăm în judeţul Covasna pentru un total de 706 posturi în administraţia locală. Avem o listă completă de consilieri în 40 de unităţi administrativ-teritoriale. Sunt 45 în total, dar în 40 avem listă completă şi avem 37 de candidaţi pentru funcţia de primar. Avem 128 de candidaţi care au sub 35 de ani, reprezentând un procent de 18% din totalul candidaţilor. Totodată, avem 150 de femei pe lista candidaţilor, reprezentând 20% din totalul de 706 persoane. (…) În ceea ce priveşte Consiliul Judeţean, avem 38 de candidaţi, deci listă completă, dintre care nouă femei şi 12 tineri sub 35 de ani. Niciodată până acum nu am avut pe listă aşa de mulţi tineri sub 35 de ani şi niciodată n-am avut aşa de multe femei cum avem acum”, a mai spus Tamas Sandor. 

Sursa: Realitatea Din UDMR

Articolul precedentCristian Popescu Piedone, legături dubioase cu statul paralel. Cum orchestrează Coldea alegerile – planul generalului negru. Fostul director al firmei de salubritate, propulsat la primărie
Articolul următorCutremur de 3,5 grade, vineri dimineața, în România