Toţi copiii de la grădinițele și școlile din Sfântu Gheorghe au dreptul la consultare gratuită anuală, iar la nevoie de tratament gratuit, care acum pot fi accesate într-un mediu modern, confortabil, în cabinetele stomatologice nou renovate şi echipate în instituțiile de învățământ ale orașului.

Cu sprijinul Primăriei Sfântu Gheorghe, începând din noiembrie anul trecut, cinci cabinete stomatologice au fost renovate și dotate cu echipament stomatologic.

Cabinetele moderne pot fi găsite în Colegiul „Székely Mikó”, Liceul Teoretic „Mikes Kelemen”, Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”, Școala Gimnazială „Gödri Ferenc” și Școala Gimnazială „Ady Endre”, unde copiii pot solicita o programare.

Fiecare dintre copiii de la grădinițele și școlile din Sfântu Gheorghe aparține unui cabinet stomatologic, în funcție de instituția în care studiază.

Program

  • Cabinetul de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” îi cuprinde pe elevii Colegiului, dar şi pe cei de la Şcoala Generală „Váradi József”. În acest cabinet, dr. Todor Alexandru Ladislau îi așteaptă pe elevi luni între orele 13:00-19:00 și de marți până vineri, între orele 8:00-14:00.
  • Cabinetul de la Liceul Teoretic „Mikes Kelemen” îi cuprinde pe elevii Liceului, dar şi pe cei de la Liceul Economic „Berde Áron”, Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuşi” şi Grădiniţa Csipike. Aici dr. Szabó Annamária primeşte copiii luni şi marți între orele 8:00 și 14:00, miercuri între orele 12:00 și 18:00, iar joi și vineri între orele 8:00 și 14:00.
  • Cabinetul de la Colegiul Naţional „Székely Mikó” îi cuprinde pe elevii Colegiului, dar şi pe cei de la Colegiul Teologic Reformat, Grădinița „Kőrössi Csoma Sándor”, Grădiniţa „Benedek Elek” şi de la Grădinița nr. 6. Dr. Vitályos Noémi, medic stomatolog, va fi la școală de luni până miercuri între orele 8:00 și 15:00, joi de la 13:00 la 20:00 și din nou vineri, de la 8:00 la 15:00.
  • Cabinetul de la Şcoala Generală „Ady Endre” îi cuprinde pe elevii şcolii, dar şi pe cei de la Şcoala Generală „Nicolae Colan” şi de la Liceul Tehnologic „Puskás Tivadar”, Grădiniţa „Rază de soare”, Grădinița „Pinocchio”, Grădinițele din Chilieni, Coşeni şi Câmpu Frumos. În acest cabinet stomatologic dr. Sántha Eva primeşte elevii și copiii de grădiniță de luni până vineri, de la 8:00 la 15:00.
  • Cabinetul de la Şcoala Generală „Gödri Ferenc” îi cuprinde pe elevii şcolii, dar şi pe cei de la Şcoala Generală „Néri Szent Fülöp”, Liceul de Arte „Plugor Sándor”, Grădiniţele „Gulliver” şi „Albă ca Zăpada”, Grădiniţele nr. 5 şi nr. 7. Medicul stomatolog Dr. Kozma Zoltán așteaptă copiii de luni până marți între orele 7:00 și 13:00, miercuri de la 13:00 la 19:00 și joi și vineri de la 7:00 la 13:00.

Copiii de vârstă preșcolară și școlarii sunt eligibili pentru screeningul anual gratuit și tratament gratuit la cabinetele stomatologice.

 

Articolul precedentFOTO. Bătrână de 85 de ani, moartă într-un incendiu la Dobolii de Sus
Articolul următorAJOFM, AJPIS, ITM și CJP Covasna, Harghita și Mureș, masă rotundă la Miercurea Ciuc