Cinema Arta by Cityplex a anunțat filmele care vor rula în perioada 30 august – 5 septembrie la Sfântu Gheorghe, în program fiind incluse în total 13 pelicule.

Printre filmele noi pe care cinefilii le vor putea viziona în zilele următoare la Cinema Arta se numără și thrillerul de acțiune „Cod Roșu în Serviciile Secrete”, al treilea film din seria „Olympus Has Fallen”, urmând producțiilor Olympus Has Fallen (2013) și London Has Fallen (2016).

În urma unui atentat asupra președintelui Statelor Unite (Morgan Freeman), acuzat de incident este garda lui de corp, agentul serviciilor secrete Mike Banning (Gerard Butler). După ce reușește să scape de autorități, agentul este dat în urmărire generală, astfel că trebuie să evite propria lui agenție și să fie cu un pas înaintea FBI-ului pentru a demasca adevărații autori ai atacului.

Disperat să își dovedească nevinovăția, Banning se bazează pe ajutorul unor aliați neașteptați pentru a-și proteja familia și a salva țara de pericolul iminent.

Gerard Butler revine pentru a treia oară în rolul celui mai eficient agent de Securitate în acțiunea „Cod Roșu în Serviciile Secrete”, din 30 august, pe marile ecrane.

TRAILER OFICIAL

Programul complet

Vineri (30 august)

16:30 – Povestea incredibilă a lui Enzo (SUA, comedie, 108 min., 2019) – subtitrare română, AG

16:30 – Aventură în natură (SUA, Rusia, animație, 90 min., 2019) – 3D, dublaj român, AG

18:30 – Furios și Iute: Hobbs & Shaw (SUA, acțiune, aventuri, 134 min., 2019) – 3D, dublaj maghiar, AP-12

18:30 – Secretul lui Raoul Taburin (Franța, Belgia, comedie, 89 min., 2018) – subtitrare română, AG

20:30 – Bucătăria Iadului (SUA, acțiune, thriller, 102 min., 2019) – subtitrare română, N-15

21:00 – Cod Roșu în Serviciile Secrete (SUA, acțiune, thriller, 120 min., 2019) – dublaj maghiar, AP-12

Sâmbătă (31 august)

11:00 – Singuri acasă 2. (SUA, animație, familie, 86 min., 2019) – 3D, dublaj maghiar, AG

11:00 – Aventură în natură (SUA, Rusia, animație, 90 min., 2019) – 3D, dublaj român, AG

16:30 – Câinele, adevăratul meu prieten (SUA, familie, 109 min., 2019) – dublaj maghiar, AG

16:30 – Regele Leu (SUA, animație, aventuri 118 min., 2019) – 3D, dublaj român, AG

18:30 – Hai că încă putem! (SUA, comedie, 90 min., 2019) – dublaj maghiar, AP-12

18:45 – Cod Roșu în Serviciile Secrete (SUA, acțiune, thriller, 120 min., 2019) – subtitrare română, AP-12

20:15 – A fost odată la…Hollywood (SUA, comedie, 165 min., 2018) – subtitrare română, N-15

21:00 – Furios și Iute: Hobbs & Shaw (SUA, acțiune, aventuri, 134 min., 2019) – 3D, subtitrare română, AP-12

Duminică (1 septembrie)

11:00 – Singuri acasă 2. (SUA, animație, familie, 86 min., 2019) – 3D, dublaj maghiar, AG

11:00 – Aventură în natură (SUA, Rusia, animație, 90 min., 2019) – 3D, dublaj român, AG

16:15 – Regele Leu (SUA, animație, aventuri 118 min., 2019) – 3D, subtitrare română, AG

16:30 – Angry Birds 2: Filmul (SUA, Finlanda, familie, animație 99 min., 2019) –3D, dublaj român, AG

18:30 – Hai că încă putem! (SUA, comedie, 90 min., 2019) – dublaj maghiar, AP-12

18:45 – Băieți buni (SUA, comedie, 89 min., 2019) – dublaj maghiar, N-15

20:15 – Cod Roșu în Serviciile Secrete (SUA, acțiune, thriller, 120 min., 2019) – subtitrare română, AP-12

20:30 – Cod Roșu în Serviciile Secrete (SUA, acțiune, thriller, 120 min., 2019) – dublaj maghiar, AP-12

Marți (3 septembrie)

16:30 – Câinele, adevăratul meu prieten (SUA, familie, 109 min., 2019) – dublaj maghiar, AG

16:30 – Aventură în natură (SUA, Rusia, animație, 90 min., 2019) – 3D, dublaj român, AG

18:15 – Băieți buni (SUA, comedie, 89 min., 2019) – subtitare română, N-15

18:30 – Furios și Iute: Hobbs & Shaw (SUA, acțiune, aventuri, 134 min., 2019) – 3D, dublaj maghiar, AP-12

20:30 – Bucătăria Iadului (SUA, acțiune, thriller, 102 min., 2019) – subtitrare română, N-15

21:00 – Cod Roșu în Serviciile Secrete (SUA, acțiune, thriller, 120 min., 2019) – dublaj maghiar, AP-12

Miercuri (4 septembrie)

16:30 – Angry Birds 2: Filmul (SUA, Finlanda, familie, animație 99 min., 2019) –3D, subtitrare română, AG

16:30 – Angry Birds 2: Filmul (SUA, Finlanda, familie, animație 99 min., 2019) –3D, dublaj român, AG

18:30 – Hai că încă putem! (SUA, comedie, 90 min., 2019) – subtirare română, AP-12

18:45 – Cod Roșu în Serviciile Secrete (SUA, acțiune, thriller, 120 min., 2019) – subtitrare română, AP-12

20:15 – A fost odată la…Hollywood (SUA, comedie, 165 min., 2018) – subtitrare română, N-15

21:00 – Secretul lui Raoul Taburin (Franța, Belgia, comedie, 89 min., 2018) – subtitrare română, AG

Joi (5 septembrie)

16:30 – Singuri acasă 2. (SUA, animație, familie, 86 min., 2019) – 3D, dublaj maghiar, AG

16:30 – Aventură în natură (SUA, Rusia, animație, 90 min., 2019) – 3D, dublaj român, AG

18:30 – Furios și Iute: Hobbs & Shaw (SUA, acțiune, aventuri, 134 min., 2019) – 3D, subtitrare română, AP-12

18:45 – Băieți buni (SUA, comedie, 89 min., 2019) – dublaj maghiar, N-15

20:30 – Cod Roșu în Serviciile Secrete (SUA, acțiune, thriller, 120 min., 2019) – dublaj maghiar, AP-12

21:00 – Bucătăria Iadului (SUA, acțiune, thriller, 102 min., 2019) – subtitrare română, N-15

Rezervările pot fi făcute atât online, pe site-ul: www.arta.cityplex.ro, dar și telefonic, la numărul: 0787 526 102, cinematograful fiind deschis de marți până vineri, în intervalul 15:00 – 21:00, iar sâmbătă și duminică, între orele 10:00 – 13:00; 15:00 – 21:00.

 

 

Articolul precedentCât aşteaptă pacienţii la Urgenţe şi cum se face triajul
Articolul următorCutremur în apropiere de judeţul Covasna