Primarul comunei Chichiş, unde joi dimineaţă o femeie şi-a pierdut viaţa lovită de o maşină pe trecerea pentru pietoni, spune că se simte responsabil, regretă incidentul şi că Primăria va lua măsuri pentru ca astfel de accidente să nu se mai producă în viitor.

Tăraş Silviu spune că instituţia pe care o conduce „va investi în siguranţa cetăţenilor”, şi va achiziţiona în perioada următoare două indicatoare cu lumină intermitentă pentru semnalizarea trecerii de pietoni unde s-a petrecut accidentul, însă a explicat că investiţia reprezintă „un efort financiar” pentru Primărie.

„Da, mă simt responsabil pentru ceea ce s-a întâmplat și încercăm să facem ceva astfel încât să nu se mai întâmple. Este o trecere de pietoni foarte periculoasă, din păcate s-au mai întâmplat astfel de cazuri. Vom semnaliza corespunzător zona. Costă foarte mult, iar acum, la final de an, sunt restrângeri bugetare şi noi trebuie să ne încadrăm. Ori până la finalul lunii decembrie, ori în ianuarie vom monta indicatoare pentru trecerile de pietoni, din acelea de culoare galben intermitent. Ceea ce pot să vă spun e că ne-am interesat, știu sigur că o bucată ne costă 1.850 lei, iar noi trebuie să achiziționăm două, asta înseamnă că ne costă aproape 4.000 lei, în condițiile în care în acest moment avem facturi neplătite, pe care trebuie să le onorăm până la sfârșitul anului în curs. Am solicitat fonduri suplimentare și nu am primit răspuns favorabil încă. Dacă ni se alocă acele fonduri pe care le-am cerut, cu siguranță va fi o prioritate să montăm acele indicatoare de presemnalizare și semnalizare a trecerii de pietoni cu lumină intermitentă. Este un drum național, este în administrarea noastră acea parte a drumului”, ne-a declarat Primarul comunei Chichiş, Tăraş Silviu.

Edilul a precizat că Primăria trece prin momente grele din punct de vedere financiar, fiind nevoită chiar să îi concedieze pe angajaţii care se ocupau de întreţinerea iluminatului public din comună, astfel încât, la ora actuală, unele străzi sunt neiluminate.

„Sunt unele locuri în comună în care avem foarte mari probleme cu iluminatul, în sensul în care s-au montat niște becuri acum 5 ani, becuri economice, dar care cedează foarte ușor. Am avut o colaborare cu o firmă din Sfântu Gheorghe, pentru că eu nu pot să mă urc pe stâlpi și să schimb becuri, dar nici ei nu au schimbat becurile atât de repede pe cât ne-am fi așteptat și cum am solicitat încă din luna iulie. Am renunțat să mai colaborăm cu această firmă. Dar ca să înțelegeți cât de gravă e situația noastră financiară, a existat o firmă a Primăriei pe care am desființat-o din lipsă de fonduri, a trebuit să concediem oamenii care lucrau pentru că nu am mai putut să susținem activitatea. De altfel, costă foarte mult aceste lucrări de mentenanță, costurile pentru întreținerea iluminatului public sunt unele dintre cele mai mari pe care le suportăm. Ultima factură pe care am avut-o a fost de aproximativ 5.800 lei, deci sunt costuri foarte mari. Am făcut în mare marte a comunei, sunt câteva străzi în care nu am putut să facem”, a mai explicat primarul.

Joi dimineaţă, o femeie de 66 de ani a murit după ce a fost lovită de un autoturism pe trecerea pentru pietoni. Accidentul s-a petrecut pe DN11, în localitatea Chichiș, într-o zonă prost semnalizată şi slab iluminată în care de-a lungul timpului au mai avut loc astfel de accidente.

Articolul precedentUn sat întreg din județul Covasna, fără apă
Articolul următorIȘJ Covasna: Aproape 230 de elevi au abandonat cursurile în anul școlar trecut