Pentru a proteja populaţia şi a preveni răspândirea virusului SARS-CoV-2, Primăria Sfântu Gheorghe a achiziţionat dozatoare şi dezinfectanţi pentru asociaţiile de proprietari din municipiu.
Este vorba despre 1.963 de litri de dezinfectanţi şi 960 de dozatoare.
Din cele 164 de asociaţii de proprietari din oraş, 130 au intrat deja în posesia acestor produse, fiind deja distribuite 774 de dozatoare şi 1595 de litri de dezinfectanţi.
Administratorii sau preşedinţii asociaţiilor au fost anunţaţi săptămâna trecută despre acest lucru, fiind responsabilitatea fiecărei scări de bloc în parte să monteze dozatoarele în funcţie de spaţiu şi dorinţa locatarilor.
Sursa: Realitatea de Covasna