Pregătirea elevilor de clasele a VIII-a, a XII-a și a XIII-a, care luna aceasta susțin examenele pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat, decurge normal, spune inspectorul școlar general Kiss Imre.

În ultimele zile nu au fost înregistrate sesizări privind elevi bolnavi, iar unitățile de învățământ și-au luat măsurile necesare pentru a preveni respândirea infecțiilor.

„Nu am avut niciun caz raportat, nici măcar elevi cu febră. În fiecare zi, în situația transmisă de școli către IȘJ Covasna apar, în rubricile destinate pentru monitorizare, zero cazuri (…) Pregătirea decurge bine, deci putem spune că în condițiile date, în condiții anormale, pregătirea decurge normal, așa cum este prevăzută în metodologia emisă și în legislație. Nu am avut sesizări și sperăm că nici nu vom mai primi”, a spus Kiss Imre.

Inspectorul școlar general atrage atenția că elevii trebuie să aibă grijă să nu contracteze virusul în afara școlii, în timpul ieșirilor din weekend, sau după orele de pregătire.  

„Avem grijă, dar oricât am vrea să îi protejăm, nu doar la școală se pot îmbolnăvi, se poate întâmpla pe drum, acasă, la sfârșit de săptămână, trebuie să ținem cont și de acest lucru, dar din fericire nu avem probleme încă”, a mai spus inspectorul școlar general.

Şcolile şi liceele din judeţ s-au redeschis în data de 2 iuie, iar elevii pregătesc până în data de 12 iunie.

Potrivit ministerului Educației, examenul de Bacalaureat va începe în data de 22 iunie cu proba scrisă la Limba și literatura română, iar elevii claselor a VIII-a vor susține primul examen în data de 15 iunie.

Pentru preegătirea elevilor, Inspectratul Școlar a comandat peste 80 de termoscanere pentru fiecare unitate de învăţământ din judeţ, iar în fiecare instituţie distribuie materiale de protecție şi dezinfectanţi.

Sursa: Realitatea de Covasna

Articolul precedentSe fac înscrieri pentru admiterea în unităţile de învăţământ ale MApN și Academiei Naționale de Informații. Aproape 200 de locuri pentru anul școlar 2020-2021
Articolul următorO vară cu teatru și surprize culturale la TAM