În fiecare an, pompierii covăsneni se transformă pentru scurt timp în dascăli și desfășoară în unitățile de învățământ din județ lecții deschise despre cum pot fi prevenite sau cum trebuie să se comporte oricine într-o situaţie de urgenţă, implicându-i pe cei mici în activități interactive. Astfel, spun ei, copiii vor fi pregătiți de la vârste fragede și vor ști cum să acționeze.

Ce presupune meseria de pompier, când apelăm la 112, cum recunoaștem o situație de urgență și cum trebuie să acționăm ca să evităm pierderea de vieți omenești – sunt câteva dintre întrebările care ar putea pune un adult în dificultate, dar la care zeci de elevi și preșcolari din județul Covasna au învățat să răspundă corect.

„Am organizat mai multe activități preventive, de instruire, lecții deschise în școli și activități de informare în localitățile Sfântu Gheorghe, Baraolt, Covasna și Întorsura Buzăului. Dorim să atragem cât mai mulți voluntari în rândul nostru, să pregătim viitori pompieri, viitori paramedici, specialiști în domeniul sistemului de urgență. Miercuri am desfășurat o lecție deschisă la Grădinița Pinocchio din Sfântu Gheorghe, urmând ca în luna martie să mergem din nou în școli. Dacă reușim să aducem aceste cunoștințe de la vârste cât mai fragede, această educație poate fi construită și consolidată”, a explicat în cadrul unei conferințe de presă, maior Predicioiu Daniel, prim-adjunct al inspectorului șef din cadrul ISU Covasna.

Potrivit acestuia, cei mici sunt extrem de impresionați și receptivi, de cele mai multe ori înțelegând mai bine informațiile pe care le primesc decât adulții: „Acolo este baza de la care trebuie să pornim, oamenii trebuie să fie educați de mici. Copiii sunt interesați și uneori înțeleg mesajele mai bine decât adulții (…) Fiecare om care știe să reacționeze în situații de urgență poate salva o viață, nu trebuie să fie neapărat pompier”.

Proiectul „Salvator din pasiune” continuă!

În 2016, proiectul de voluntariat în cadrul unităților Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă a reușit să mobilizeze la nivel național peste 750 de voluntari în situații de urgență. Oamenii au ocazia să învețe și să lucreze cot la cot cu salvatorii, iar ulterior aceștia pot fi încadrați și pot participa la evenimentele și intervențiile la care sunt  chemați salvatorii.

Programul continuă și în acest an, iar reprezentanții ISU Covasna speră că în perioada următoare cât mai mulți voluntari se vor alătura pompierilor covăsneni în misiuni.

„La programul de voluntariat Salvator din pasiune în momentul de față sunt înscriși patru voluntari. Trei dintre ei sunt elevi ai Colegiului Național Mihai Viteazul din Sfântu Gheorghe, avem o profesoară care a început să facă ore pe ambulanța SMURD și o domnișoară care a început de câteva zile. Mai sunt doi băieți care după ce vor termina programul vor începe pregătirea. Suntem deschiși să îi învățăm pe copii (…) Sperăm că aceste campanii de informare preventivă și aceste activități pentru voluntariat să prindă cât mai mult la nivelul județului Covasna, să aducem și integrăm cât mai mulți voluntari în activitățile desfășurate inclusiv pe partea de intervenții. Avem posibilitatea legală ca după parcurgerea unor etape să îi încadrăm în rândul echipajului pentru a participa la intervenții”, au mai declarat reprezentanții ISU Covasna.

Cei care doresc să se alăture pompierilor salvatori  trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani, să fie apți din punct de vedere medical, să nu fi fost condamnați pentru săvârşirea unor infracţiuni cu intenţie și să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.

Foto: Isu Covasna

Articolul precedentZiua Protecției Civile, marcată joi în județul Covasna
Articolul următor„Târgul producătorilor și meșteșugarilor locali”, în weekend, la Sfântu Gheorghe