Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Covasna au acționat, în toată perioada minivacanței de Anul Nou, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite și menținerea siguranței publice.
Astfel, în intervalul 29 decembrie – 2 ianuarie, oamenii legii au intervenit la 127 de evenimente, 59 dintre acestea fiind sesizări prin numărul unic de urgență 112.
În urma celor 26 de acțiuni și controale desfășurate în această perioadă, au fost constatate 136 de fapte de natură contravențională, pentru care au fost aplicate sancțiuni în valoare de peste 50.000 de lei.
Tot în această perioadă, polițiștii au prins 15 persoane în flagrant, în timpul săvârșirii unor infracțiuni, și s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea a 9 fapte penale.
De asemenea, pentru abateri la regimul rutier polițiștii au reținut 11 permise de conducere și 7 certificate de înmatriculare.