Un bărbat de 63 de ani, care traversa regulamentar strada pe o trecere de pietoni din municipiul Sfântu Gheorghe, a fost accidentat uşor miercuri seara de o şoferiţă în vârstă de 20 de ani care conducea pe str. 1 Decembrie 1918.

Potrivit IPJ Covasna, incidentul a avut loc în jurul orei 20:43, iar tânăra care se afla la volan nu consumase alcool.

La fața locului polițiștii au constatat faptul că o tânără în vârstă de 20 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe str. 1 Decembrie 1918, a accidentat un bărbat de 63 ani, pieton angajat regulamentar în travesarea drumului pe trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător (…) În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ușoară a pietonului. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna.

Foto: Arhivă

Articolul precedentIncendiu de pădure în zona Apa Roşie. Pompierii au intervenit aproape 6 ore!
Articolul următor„Atenţie la tren!”, acţiune a poliţiştilor covăsneni la trecerile la nivel cu calea ferată