În luna noiembrie, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Covasna au fost încadrate în muncă 306 persoane, dintre care 168 femei.

Potrivit datelor AJOFM Covasna, din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 131 au peste 45 de ani, 54 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 40 au între 25 și 35 de ani, iar 81 sunt tineri sub 25 de ani (tineri NEET).

În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 177 provin din mediul urban, iar 129 persoane sunt din mediul rural.

Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale sau postliceale (117), urmate de cele cu studii profesionale, arte şi meserii (78) şi cei cu studii gimnaziale (77). Numărul celor cu studii superioare este de 14, iar cei cu studii primare sunt în număr de 20.

Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Covasna, 224 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile, iar 82 din categoria de persoane mediu ocupabile sau uşor ocupabile.

„Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre. Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată”, au transmis reprezentanţii AJOFM Covasna.

Potrivit acestora, în primele 11 luni ale anului 2018, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 5.021 persoane.

Articolul precedentRata şomajului, în creştere în judeţul Covasna în luna noiembrie
Articolul următorTricou cu autograful lui Attila Hadnagy, câștigat de un suporter din Oradea la o licitație organizată de Sepsi OSK