Peste 200 de adulți, preşcolari, elevi de şcoală generală, dar şi de liceu au vizitat joi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) ”Mihai Viteazul” al judeţului Covasna, în prima zi de „Porţi deschise”, organizată cu ocazia Zilei Pompierilor din România, marcată în fiecare an pe 13 septembrie.

Cei prezenți au avut șansa de a vedea municipiul Sfântu Gheorghe de la înălțime, cu ajutorul autoscării pentru intervenție și salvare de la înălțime și s-au familiarizat cu specificul profesiei de salvator, vizualizând toată tehnica de intervenție utilizată în misiunile de salvare.

De asemenea, pentru că în perioada 05-20 septembrie 2019 se desfășoară campania “10 pentru siguranță” inițiată la nivel național de către Ministerul Afacerilor Interne, pompieri, polițiști, jandarmi și personal din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog le-au transmis celor prezenți recomandări pentru siguranța elevilor în școli, cât și în timpul liber.

Foto: ISU Covasna

Articolul precedentVIDEO. Cornel Şfaiţer este noul manager al lui Sepsi OSK
Articolul următorO nouă ediție „Be someone’s Hero! It’s in your Blood!”, la Sfântu Gheorghe