Biblioteca Județeană „Bod Péter” din Sfântu Gheorghe şi-a reluat parțial activitatea cu publicul, începând de marţi.

Se pare că pe durata stării de urgenţă pasionaţilor de lectură le-au lipsit vizitele printre rafturile bibliotecii, în căutarea cărţilor preferate, astfel că la doar câteva ore de la reluarea serviciului, chiar şi în condiţii speciale pentru prevenirea răspândirii Covid-19, aproape 100 de cititori s-au prezentat la sediul instituţiei.

„În ziua repornirii parțiale a serviciului nostru de relații cu publicul, astăzi, spre bucuria noastră, până la ora 14:00 ne-au vizitat aproape 100 de cititori. Mulțumim și îi așteptăm pe toți cei interesați”, au transmis reprezentanţii bibliotecii.

În această perioadă, împrumutul și restituirea documentelor bibliotecare se face în baza unei „programări” prin telefon sau e-mail, iar alegerea cărților dorite face cu ajutorul catalogului electronic.

Primirea cititorilor se face cu respectarea măsurilor impuse pe durata stării de alertă, prin grădina de la colțul clădirii (cea cu scara în spirală), la una dintre ferestrele secției de împrumut pentru adulți.

Tot de marți s-a redeschis și filiala din strada Sporturilor, iar cititorii sunt primiţi doar după măsurarea temperaturii la intrarea în incintă, și cu obligativitatea purtării unei măști de protecție.

Pe durata stării de alertă, Biblioteca Județeană funcţionează în zilele de marți, între orele 09:00-19:00, miercuri, joi și vineri între orele 09:00–17:00, și sâmbătă între 09:00–13:00.

Cei interesați pot consulta catalogul online accesând site-ul: www.online.kmkt.ro, iar solicitările pot fi făcute la adresele de e-mail: [email protected] și [email protected].

 

Foto: Facebook / Biblioteca Județeană „Bod Péter”

ImagineImagine

Articolul precedentFOTO. Lucrări de vopsire a marcajelor rutiere sunt în desfășurare în Sfântu Gheorghe
Articolul următorPeste 1100 de covăsneni în autoizolare. 192 din cei 230 de pacienţi Covid-19 s-au vindecat