În funcție de condițiile meteorologice, compania Sepsi Út-Építő va continua lucrările de vopsire a marcajelor rutiere.

Compania Sepsi Út-Építő a fost înființată de Primăria Sfântu Gheorghe cu scopul de a accelera și facilita lucrările de reparație şi întreţinere a drumurilor din oraș, cum ar fi amenajarea şi vopsirea drumurilor, dar și lucrări de asfaltare.

În 2018, compania a achiziționat o mașină de vopsire a marcajelor rutiere cu care încă lucrează. Din prima jumătate a lunii mai, au fost refăcute marcajele rutiere pe strada Daliei, lângă magazinul Bertis, în strada Oltului, la semafoare, în jumătatea superioară a străzii Váradi József, în strada Vulturilor, strada Primăverii, strada Grădinarilor, Aleea Castanilor, strada Lt. Păiuș David, în strada Libertăţii în fața magazinului Amigo, a bisericii unitariene și a bisericii romano-catolice Sf. Iosif din strada Libertăţii.

Dacă vremea va permite, lucrările de vopsire a străzilor vor continua săptămâna aceasta în Cartierul Gării.

În curând, marcajele rutiere vor fi vopsite şi în străzile Erege, Cerbului, Benedek Elek și 1 Mai.

Foto: Biroul de Imagine al Primăriei Sfântu Gheorghe

ImagineImagineImagineImagineImagine

Articolul precedentJudeţul Covasna stagnează la 230 de cazuri de Covid-19. Situaţia pe judeţe
Articolul următorPeste 100 de pasionaţi de lectură, în doar câteva ore de la reluarea activităţii Bibliotecii Judeţene din Sfântu Gheorghe