La începutul acestei săptămâni a avut loc o nouă ședință a Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB), la Instituția Prefectului din Sfântu Gheorghe.

Tema principală a fost informarea membrilor CLCB privind Planul suplimentar de măsuri pentru prevenirea introducerii virusului pestei rumegătoarelor mici pe teritoriul României, aprobat prin Decizia Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență și respectiv Centrul Național de Combatere a Bolilor.

Planul prevede o serie de măsuri obligatorii cum ar fi inspecția periodică a efectivelor de animale, în special efectivele de ovine și caprine, realizat de medicul veterinar de la circumscripțiile de asistență, supravegheate de medicii veterinari oficiali.

De asemenea, e necesară notificarea imediată a autorităților competente (DSVSA) în cazul apariției oricăror suspiciuni cu privire la prezența bolii, și punerea exploatației sub supraveghere oficială.

Organele competente vor continua controlul circulației  persoanelor, animalelor și a vehiculelor care transportă animale, dar şi al circulației  cărnii, a carcaselor de animale sau hranei pentru animale, echipamentelor, deșeurilor, dejecțiilor, gunoiului, bălegarului sau a orice ar putea transmite boala.

Pesta rumegătoarelor mici afectează în principal caprele şi oile

Conform DSV Covasna, pesta rumegătoarelor mici este o boală infecto-contagioasă, de natură virotică, întâlnită la capre şi oi, cu caracter endemic şi evoluţie supraacută sau acută, caracterizată clinic prin febră, scurgeri oculare și nazale, inflamații în cavitatea bucală, tulburări digestive (diaree) şi respiratorii.

Boala afectează în principal caprele şi oile, însă este de regulă mai severă la capre, unde determină pierderi majore şi este numai ocazional severă la ovine. Este general admis că bovinele, porcinele pot fi infectate numai subclinic.

În prezent boala  este semnalată în zona de sud-est a Bulgariei, respectiv a fost depistată în 6 gospodării în regiunile Yambol şi Burgas în aproprierea graniţei cu Turcia.

Infecția are loc, de obicei, prin contact direct între animalele susceptibile și cele infectate (aflate în perioada de incubație sau bolnave). Perioada de incubație variază între 3 și 21 zile, timp în care animalele nu prezintă semne clinice dar sunt deja purtătoare și probabil eliminatoare de virus.

Contaminarea este, de asemenea, posibilă prin ingestia de alimente sau băuturi infectate. Virusul nu poate supraviețui mult timp în afara organismului unui animal gazdă.

Boala nu afectează sănătatea omului, dar produce pagube economice însemnate prin slăbirea accentuată a animalelor bolnave. Procentul de îmbolnăvire poate ajunge la 50-90%, iar rata de mortalitate la capre poate ajunge la 55-85 %, iar la ovine la 10%.

Noi focare de pestă porcină în Vrancea şi Buzău

În ultimele zile au apărut noi focare de pestă porcină africană în județele limitrofe, respectiv în județul Buzău, localitatea Amara, comuna Balta Albă, și respectiv în județul Vrancea, localitatea Lespezi, comuna Homocea.

Având în vedere prevederile legislației în vigoare cu privire la stabilirea zonelor de restricții (cea de protecție la 3 km în jurul focarului depistat și cea de supraveghere la 10 km), în ședința CLCB s-a stabilit ca măsură de prevenire a introducerii bolii în județul Covasna menținerea la cote ridicate a stării de vigilență maximă din partea DSVSA și IPJ, supravegherea mișcării animalelor și a produselor alimentare, precum și a circulației autovehicolelor din zonele afectate.

Articolul precedentJudețul Covasna în căutare de medici de familie tineri
Articolul următorConsiliul Local Sfântu Gheorghe va acorda 5 burse în valoare de 3.000 de lei elevilor silitori