Inspectorii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Covasna au aplicat în acest an amenzi în valoare totală de 904.700 lei, aproape dublu față de 2018 când cuantumul amenzilor a fost de 490.500 lei.

Cea mai mare amendă aplicată a fost de 20.000 lei, pentru „fapte prin care a fost afectată viața, sănătatea sau integritatea consumatorilor”, transmite conducerea instituției.

De la începutul anului și până în prezent, au fost efectuate 1.420 de controale, însă niciunul ca urmare a autosesizării instituției.

Totodată, niciunui operator economic din județ nu i-a fost aplicată măsura suspendării sau închiderii activității.

Articolul precedentAccident mortal pe DN11, în județul Covasna
Articolul următorO singură reclamație după Black Friday la OPC Covasna