Pentru catolici şi protestanţi, Adventul are aceeaşi semnificaţie cu postului Crăciunului pentru creştinii ortodocşi, şi conform tradiţiei, în fiecare duminică rămasă până la sărbători cei care au în case coronițe de Advent aprind lumânări în așteptarea Crăciunului.
Extrem de popular în rândul familiilor cu copii, indiferent de confesiune, calendarul de Advent este o altă tradiţie de sărbători, de origine germană, al cărei scop este să îi facă pe cei mici să aibă răbdare până la Crăciun. În fiecare zi copiii sunt îndemnaţi să deschidă câte o fereastră, care dezvăluie o ilustraţie de iarnă şi, de obicei, un pătrățel sau o bomboană de ciocolată.
În loc să primim, dăruim fapte bune
Voluntarii Serviciului de Ajutor Maltez din Sfântu Gheorghe au regândit în acest an clasicul calendar de Advent, astfel că în fiecare dintre zilele rămase până la Crăciun, în loc să descopere surprize, vor adăuga fapte bune.
„Cu siguranță cunoașteți cu toții calendarul de advent. Acesta are 24 de căsuțe care trebuie deschise zilnic, și din care putem găsi câte o surpriză până în ziua Crăciunului. Voluntarii Serviciului de Ajutor Maltez din filiala noastră au propus un asemenea calendar, mai puțin obișnuit însă, deoarece ei nu vor scoate surprize din aceste căsuțe, ci vor adăuga. Surprizele adăugate nu vor fi altele decât acțiunile noastre caritabile, care vor contribui la înfrumusețarea acestei perioade în rândul oamenilor din mediul nostru”, au transmis reprezentanții Serviciului de Ajutor Maltez.
Aceștia îi indeamnă pe locuitorii municipiului Sfântu Gheorghe să li se alăture și să contribuie zilnic la bunăstarea celor din jur cu o faptă bună.
În ultimele zile, voluntarii maltezi au vizitat căminul „Zathureczky Berta” din Sfântu Gheorghe și pe cel din Lemnia, le-au cântat și le-au recitat poezii persoanelor vârstnice, și le-au oferit coronițe de Advent, iar activitățile vor continua și în perioada următoare.