Conform protocolului de colaborare încheiat între Ministerul Sănătății, Ministerul Afacerilor Interne și Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța  Alimentelor, începând de luni, 25 noiembrie, inspectorii DSVSA Covasna, în colaborare cu personalul de specialitate din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică și Inspectoratul de Poliţie vor începe controale tematice ample la toți operatorii din domeniul prestărilor de servicii pentru deratizare, dezinfecție și dezinsecție, precum și la distribuitorii de produse utilizate pentru realizarea acestor activități.

Principalele aspecte verificate vor fi: respectarea condițiilor de autorizare; nivelul atestat de instruire al personalului; condițiile de depozitare și punere pe piață a substanțelor biocide; trasabilitatea produselor; respectarea protocoalelor de lucru, de siguranță și de eficacitate etc.

În județul Covasna la ora actuală sunt autorizaţi 15 operatori din acest domeniu.

Controalele vin ca urmare a tragediei din Timişoara, unde un bebeluş de nouă zile, un copil de trei ani şi mama acestuia au murit după ce în blocul în care locuiau s-a făcut deratizare şi dezinsecţie, alte zeci de persoane fiind intoxicate.

Articolul precedentVIDEO. Leo Grozavu (Sepsi OSK): „Viitorul e o echipă importantă, dar acest lucru ar trebui să ne stimuleze”
Articolul următorPremierul Ludovic Orban anunţă că va înlocui toţi prefecţii numiţi de PSD