În Seria a 5-a a Ligii 3 de fotbal, pe Stadionul Tineretului din Brașov s-au întâlnit echipa gazdă, SR, și formația din Covasna, KSE Târgu-Secuiesc.

SR Brașov a început bine meciul și a deschis scorul chiar în minutul 4, prin Elek. Oaspeții au egalat în minutul 50, prin Kanyo, iar tabela a rămas neschimbată până la final. SR nu a mai câștigat din etapa a 12-a, atunci când a învins pe CSO Plopeni. Stegarii profită, însă, de lipsa de formă a contracandidatelor la locul 2, care asigură prezența la baraj. Momentan, SR Brașov este pe locul 3, cu 23 de puncte, la egalitate cu CS Blejoi, care întâlnește pe CSO Plopeni.

Articolul precedentStrategie în alb și negru – Ediția din 10 aprilie 2021
Articolul următorCe a declarat antrenorul lui Sepsi, Leo Grozavu, după egalul cu FCSB