Laboratorul de biologie moleculară, donat Spitalului Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe de un grup austriac din domeniul prelucrării lemnului, care deține mai multe fabrici, printre care una și la Reci, va fi gata până la finalul săptămânii viitoare.

Andras-Nagy Robert, managerul Spitalului Județean din Sfântu Gheorghe a precizat că în cursul zilei de marți va fi depusă și documentația în vederea obținerii autorizației de funcționare, iar aparatura ar urma să fie livrată în următoarele zile.

„Până la sfârșitul lunii obținem și autorizarea, săptămâna viitoare vor fi livrate aparatele. Dorim să obținem autorizațiile pentru laboratorul de microbiologie, astfel că marți vom depune documentația necesară”, a explicat managerul unității medicale.

În valoare de 100.000 euro, laboratorul ar urma să scurteze timpul de așteptare a rezultatelor pentru testele coronavirus, de la câteva zile, la câteva ore, iar în viitor echipamentul va putea fi folosit și la diagnosticarea altor afecțiuni medicale, fiind de folos mai multor specializări medicale din spital.

Articolul precedentSalarii plătite 100% pentru angajații din spitale care au avut concedii medicale din cauza Covid-19
Articolul următorTot personalul medical al SJU Sfântu Gheorghe a fost testat pentru coronavirus. 67 de angajați testați pozitiv