Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Covasna a anunţat că lansează o nouă serie de înscrieri în programul ‘Salvatori din pasiune’.

Acesta reprezintă o oportunitate pentru doritori de a-şi însuşi cunoştinţele şi deprinderile necesare acordării primului ajutor, de a stinge incendii şi de a fi un sprijin real cetăţenilor aflaţi în dificultate, precizează ISU Covasna.

Voluntarii trebuie să aibă între 16 şi 65 de ani, să fie apţi din punct de vedere medical şi psihologic şi să nu fi fost condamnaţi pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie.

Anul trecut, în acest program s-au înscris 25 de voluntari, iar în prezent ISU Covasna are 22 de voluntari activi, cel mai tânăr în vârstă de 17 ani.

Cei care doresc să se alăture voluntarilor sunt aşteptaţi să se înscrie la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mihai Viteazul al judeţului Covasna, strada Oltului nr 31-33.

Sursa: AGERPRES

Articolul precedentPeste 1,5 milioane de angajați trăiesc cu 1.863 de lei pe lună în 2023 – Harta celor mai sărace județe
Articolul următorAnul trecut, cei mai mulți copii s-au născut în luna august la Sfântu Gheorghe