Pentru a veni în sprijinul elevilor covăsneni care provin din familii defavorizate, și care deși și-ar dori, nu au posibilitatea de a participa alături de alți colegi de-ai lor la cursurile și activitățile desfășurate în mediul online, Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Covasna a lansat un apel către persoanele fizice și juridice, pe care le îndeamnă să facă donații.

Cei interesați sunt încurajați să contribuie, pe măsura posibilităților, cu donații către unitățile de învățământ din județ, astfel încât unul sau mai mulți elevi să aibă acces la educație chiar și pe durata în care cursurile sunt suspendate din cauza epidemiei de cornavirus.

„Din fericire, un număr mare de elevi din județul nostru are posibilitatea de a realiza activitățile de învățare online. Există însă și elevi care nu au această facilitate din cauza lipsei mijloacelor electronice de comunicare. Acești elevi sunt dezavantajați, neavând astfel șanse egale cu ale colegilor lor și, prin urmare, au nevoie de sprijin pentru a se putea conecta și ei la aplicaţiile online în vederea continuării învățării de acasă. În acest sens, apelăm la ajutorul dumneavoastră ca, în măsura posibilităților, să donați mijloace electronice de comunicare către unitățile de învățământ. În cazul în care doriți să realizați o donație de acest fel, vă rugăm să luați legătura cu unitatea de învățământ pentru care doriți să efectuați donația, și astfel să ajutați unul sau mai mulți elevi defavorizați să aibă acces la educație și în această perioadă dificilă pe care o traversăm”, transmite conducerea IȘJ Covasna, într-un comunicat de presă.

În urmă cu o săptămână, președintele Klaus Iohannis a precizat că s-a luat decizia ca școlile și grădinițele să nu fie deschise până în toamnă. Elevii vor învăța online, iar anul școlar va fi finalizat pe baza notelor obținute până acum. De asemenea, examenele finale vor fi susținute de elevi, respectându-se normele de distanțare socială.

Duminică, ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat că potrivit unei estimări preliminare, aproximativ 250.000 de elevi din România nu au acum acces la tehnologie și, deci, nu pot desfășura cursuri online.

Pentru ei, școlile și inspectoratele trebuie să găsească alte soluții până la încheierea anului școlar, iar până la toamnă, la începerea noului an școlar, Ministerul ar trebui să facă achiziții și să le asigure și lor acces la internet.  

Articolul precedentLucrările pentru realizarea celor 3 trasee de cățărare de la Cheile Vârgișului, demarate cel târziu în luna iunie
Articolul următorSalvamont Covasna continuă reabilitarea traseelor turistice