UPDATE (ora 13:10)

Potrivit ISU Covasna, din primele informaţii nu sunt victime, iar pompierii intervin pentru localizarea incendiului, urmând să fie stabilite cauzele care au dus la producerea lui.

“Intervenim la un incendiu produs pe strada Lunca Oltului, la acoperişul unei construcţii. S-au deplasat în zonă 5 autospeciale cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD şi autoscară mecanică. Din primele informaţii, nu sunt victime. Se lucrează pentru localizarea şi lichidarea incendiului”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Covasna, slt. Marius Tolvaj.

ŞTIREA INIŢIALĂ

Un incendiu puternic s-a produs vineri, în jurul orei 12:00, pe strada Lunca Oltului din Sfântu Gheorghe.

Potrivit martorilor, focul ar fi izbucnit la Măcelăria Kovács, cel mai probabil în zona unde sunt afumate produsele.

La această oră, mai multe echipaje de Pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Covasna intervin pentru stingerea incendiului.

Revenim cu detalii

Imagine

Sursa: Realitatea de Covasna

Articolul precedentModificare. Județul Covasna are DOUĂ zone metropolitane
Articolul următorDin 25 mai covăsnenii au acces în arhiva OCPI pentru consultarea cărților funciare vechi