Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Covasna permite, începând cu data de 25 mai 2020, accesul persoanelor interesate (care dețin user și parolă pentru aplicația integrată de cadastru și carte funciară) în arhiva instituției pentru consultarea cărților funciare vechi. Decizia vine ca urmare a numărului mare de solicitări primite în ultima perioadă, informează reprezentanţii instituţiei.

Persoanele interesate vor avea acces în sediul OCPI/BCPI, cu respectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Programul pentru studierea cărților funciare este de luni până vineri, între orele 09:00 -14:00, timpul alocat fiecărei persoane fiind de maximum 30 de minute.

Persoanele interesate vor putea beneficia de acest serviciu pe bază de programare, care poate fi făcută online sau telefonic. Cererea va fi înregistrată în Registrul de corespondență, urmând ca solicitantului să îi fie comunicată ulterior data și ora programării.

Potrivit Ordinului nr. 16/2019 privind aprobarea tarifelor pentru serviciile furnizate de ANCPI și instituțiile subordonate, prețul pentru consultarea unei cărți funciare este de 10 lei/15 minute, care va fi achitat cu OP.

Numerele de telefon și adresele de e-mail în vederea înregistrării solicitărilor:

Pentru Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sf. Gheorghe
Telefon : 0267/314578, 0267/312288
Adresa e-mail: [email protected]

Pentru Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Tg. Secuiesc
Telefon: 0267/362663
Adresa e-mail: [email protected]

Pentru Biroul de relații cu publicul Întorsura Buzăului
Telefon: 0267/370641
Adresă e-mail : [email protected]

Articolul precedentIncendiu puternic la o măcelărie din Sfântu Gheorghe
Articolul următorFirmele din Sfântu Gheorghe pot plăti taxele şi impozitele locale pe ghiseul.ro