Drumarii Regionalei de Drumuri şi Poduri Braşov au strâns în doar două zile 15 mc de gunoaie pe tronsonul DN11 în judeţul Covasna, în zona Breţcu – Oituz.

Acţiunea face parte din curăţenia de primăvară pe care drumarii o fac pe toate drumurile pe care le au în administrare.

„Noi săptămânal facem curățenie, în special în zona parcărilor. Avem acțiuni de două ori pe săptămână,  lunea și vinerea. Acum avem o acțiune mai amplă pentru că s-a topit zăpada, așa că lucrătorii noștri au luat drumul la pas”, a declarat purtătorul de cuvânt al DRDP Brașov, Robert Elekes.

Din județul Covasna se ridică lunar între 60 și 80 de tone de gunoaie aruncate ilegal la marginea drumurilor naționale.

„Facem apel disperat la șoferi, dar și la cetățenii care locuiesc în zonă să nu mai arunce gunoaiele la marginea drumului și să respecte natura, să ne respecte pe noi și în primul rând pe ei înșiși”, a punctat Robert Elekes.

Campania de igienizare de primăvară a DRDP Brașov se derulează pe parcursul întregii luni martie.

Articolul precedentPeste 40 de intervenții ale Salvamont Covasna în sezonul de schi
Articolul următorZilele Sfântu Gheorghe: Program diversificat în Grădina Muzeului şi maşini de epocă la Arena Sepsi