Fundaţia Comunitară Covasna va achiziţiona anul viitor cel puțin 800 de puieţi de pomi fructiferi autohtoni pe care îi va planta în diferite zone ale judeţului, din banii adunaţi din donații.

Reprezentanții Fundației au anunțat că în cadrul Balului Comunitar organizat în această lună, s-au strâns din donații 8.000 de lei, sumă care va fi cheltuită pentru achiziționarea mai multor puieți ce vor fi distribuiți în primăvara anului viitor către populație, în scopul revitalizării livezilor de pomi fructiferi din judeţ şi salvării soiurilor tradiţionale aflate pe cale de dispariţie.

„La Balul Comunitar au fost oferiți 8.000 lei pentru achizițioarea de puieti de pomi fructiferi autohtoni. Mulțumiri donatorilor generoși care astfel au contribuit la creșterea cu minimum 800 de bucăți a volumului de puieți care vor fi distribuiți gratuit la primăvara anului viitor”, au scris aceștia într-o postare pe Facebook.

De-a lungul timpului, Fundația Comunitară a derulat mai multe programe de împădurire și salvare a soiurilor tradiționale aflate pe cale de dispariție.

Unul dintre ele, și cel mai recent, este „Poarta soarelui / Napkapu”, lansat la începutul lunii octombrie, și prin intermediul căruia în primăvara anului viitor aproximativ 60 de elevi din județ vor planta 5.000 de puieți spre stațiunea Șugaș Băi.

 

Articolul precedentCovăsnenii n-au ce face cu medicamentele expirate. Conform legii, farmaciile ar trebui să le primească, însă e ilegal…
Articolul următorProfesori din 5 țări, vizită la Casa memorială „Romulus Cioflec” din Araci