Arena Sepsi găzduieşte turneul final în 30 şi 31 martie.

Joi a avut loc la sediul FRB tragerea la sorţi a semifinalelor Cupei României la Baschet Feminin. Astfel, Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe găzduieşte în 30 şi 31 martie pentru a treia oară la rând turneul final. Trei dintre echipele calificate la Final 4-ul din acest an au jucat cel puţin două finale, iar Phoenix Ştiinţa Constanţa este debutantă. Doar gazda a câştigat trofeul, în trei rânduri.

Semifinalele Cupei României la Baschet Feminin, din 30 martie:

Phoenix Ştiinţa Constanţa – CSM Satu Mare

Olimpia CSU Braşov – Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe

Prima semifinală, aşa cum apare în anunţul federaţiei, opune o debutantă în competiţie, Phoenix Ştiinţa Constanţa, finalistei de anul trecut, CSM Satu Mare. Formaţia de la malul mării era în a doua grupă valorică din campionat atunci când s-a disputat primul tur şi a trecut cu 144-132 la total de Universitatea Cluj, care era în prima grupă valorică. În sferturi, constănţencele (acum în prima grupă valorică) au trecut de CSM Alexandria (din a doua grupă) cu 128-109. CSM Satu Mare a fost prima formaţie care a obţinut biletul pentru turneul final din acest an. Sătmărencele au trecut în primul tur de Rapid Bucureşti (din a doua grupă valorică a campionatului) cu 206-117. în turul secund alb-roşiile s-au impus cu 156-81 cu CSM Târgovişte.

În a doua semifinală va fi reeditarea finalei de acum trei ani, când a fost ultima dată Final 4, la Braşov. în această ediţie a cupei, Sepsi-SIC a intrat direct în turul doi şi a trecut de ICIM Arad cu 158-111 la total. Olimpia CSU Braşov, finalistă ultima dată în 2017, a fost formaţia calificată ca „lucky-loser” în turul secund după ce a pierdut cu 135-136 dubla din primul tur cu ICIM Arad, cu fiecare echipă câştigând acasă. În sferturi braşovencele au dat de un adversar din a doua grupă valorică, KSE Târgu Secuiesc, de care au trecut cu 135-106.

În acest an se revine la Final 4 după ce în ultimele două ediţii a fost Final 8. Sepsi Arena din Sfântu Gheorghe găzduieşte turneul final în 30 şi 31 martie.

Articolul precedentViolența în familie înregistrează scăderi în județul Covasna
Articolul următorFermierii covăsneni, așteptați să se înscrie la programul de sprijin pentru tomate