Doar doi tineri – un student și un elev s-au arătat până acum interesați să lucreze pe perioada vacanței de vară și au fost încadrați în muncă în domeniul prestărilor de servicii, potrivit directorului Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna, Kelemen Tibor, care este de părere că interesul este în egală măsură scăzut atât de partea angajatorilor, cât și de cea a elevilor și studenților.  

„S-au angajat două persoane, un elev și un student. Nu există interes de nicio parte, nici elevii nu s-au înregistrat și nici angajatorii nu au fost interesați. De altfel, cele mai multe angajări și în anii precedenți s-au făcut la fabricile de pantaloni, dar se pare că în momentul de față există o altă strategie care face să nu se țină neapărat cont de aceste posibilități”, ne-a precizat directorul AJOFM Covasna.

Potrivit acestuia, situații similare au mai fost în anii în care legea privind stimularea încadrării în muncă pe perioada vacanțelor prin acordarea de facilități fiscale pentru angajatori nu era în vigoare.

O carieră nu se creează de pe o zi pe alta, îți trebuie timp…

„Au mai fost ani când nu s-au arătat interesați, atunci când nu s-a aplicat legea, pentru că legea nu a fost dintotdeauna existentă. Ulterior s-a decis stimularea implicării acestor tineri absolvenți pentru ca să își poată cuprinde în CV-uri experiența. Noi credem că acest lucru este câștigul cel mai mare al elevilor și studenților care își sacrifică timpul din vacanță dar își pregătesc cariera. O carieră nu se creează de pe o zi pe alta, îți trebuie timp în relația cu angajatorul, ți se dezvoltă anumite cunoștințe, deprinderi și competențe. Este adevărat că 60 de zile este o perioadă scurtă, dar de la an la an această experiență crește, angajatorul te cunoaște mai bine și la primul interviu de angajare în etapa de absolvent/specialist va fi din start deschis să îți ofere un salariu corespunzător și să nu înceapă de la minim pe economie”, ne-a mai explicat directorul AJOFM Covasna.

Angajatorii care încadrează tineri pe perioada vacanțelor beneficiază de stimulente financiare

Kelemen Tibor este de părere că, întrucât perioada vacanței nu s-a încheiat încă, există posibilitatea ca angajatorii să mai încadreze elevi și studenți, iar cei care o vor face vor beneficia de un stimulent financiar lunar în valoare de 250 lei, pentru fiecare elev şi student încadrat în baza unui contract individual de muncă pe durată determinată, încheiat în condițiile legii.

Stimulentul se poate acorda pentru o perioadă de cel mult 60 de zile lucrătoare într-un an calendaristic, pentru fiecare elev şi student pentru care s-a încheiat contract individual de muncă, cu normă întreagă sau cu timp parţial, ori în baza unui contract de muncă temporară, iar diferenţa dintre stimulentul lunar acordat şi salariul realizat este suportată de către angajator.

Totodată, pentru a beneficia de acordarea stimulentului financiar, angajatorii trebuie să încheie o convenţie cu agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană, în termen de 30 de zile de la data angajării elevilor şi studenţilor.

Potrivit legii, elevii se pot angaja pe perioada vacanței de vară dacă au împlinit 15 ani, cu acordul părinților, și cu respectarea prevederilor legale.

Anul trecut peste 50 de tineri au fost încadrați în muncă pe perioada vacanței de vară, în domeniile producție, turism, prestări de servicii, Drumuri și Poduri, comerț, confecții, sau producție – prelucrare lemn.

Articolul precedentPeste 100 de tineri așteptați la tabăra de vară „Proiectul de țară – România mea”
Articolul următorAtenție! Miercuri sună din nou alarmele în toată țara