Vor avea loc mai multe spectacole festive, desene de lumină pe clădirea Teatrului, dar şi activităţi de voluntariat.
Târgul de Crăciun va avea loc anul acesta la Sfântu Gheorghe în perioada 13-24 decembrie, iar Primăria dorește să implice corurile orașului, grădinițele, elevii și copiii să participe la evenimentele din Piața Centrală, consolidând astfel caracterul comunitar al evenimentului.
În Sfântu Gheorghe, anul 2019 este Anul Elevilor, astfel că municipalitatea acordă și mai multă atenție acestora, însă toate vârstele vor găsi ceva de făcut în Târgul de Crăciun. Dacă vă place să cântaţi, să spuneţi poezii sau poveşti, să desenaţi, să faceţi voluntariat sau să organizaţi –locul vostru este la Târgul de Crăciun de la Sfântu Gheorghe!
Şcolile, grădiniţele şi corurile, invitate pe scena Târgului
În cadrul evenimentului, Primăria aşteaptă coruri sau grupuri de la grădinițele și școlile din oraș pentru a interpreta muzică, poezie sau dansuri pe scena târgului, acordate sărbătorilor de Crăciun.
Termenul de înscriere a fost prelungit până pe 6 decembrie, astfel că puteţi să depuneţi cererea de participare pentru clase sau coruri, dar şi individual sau în grupuri mici, la Biroul de Imagine al Primăriei, prin e-mail la [email protected], sau să sunați la 0267 312 000.
Voluntariatul poate ajuta elevii să organizeze Târgul de Crăciun
Dacă vă place voluntariatul și încercați să organizați evenimente, acest apel este pentru voi.
Multe evenimente sunt organizate la Sfântu Gheorghe cu ajutorul echipelor de voluntari, iar elevii și tinerii sunt invitați la Târgul de Crăciun pentru a contribui la desfășurarea fără probleme a evenimentului de 12 zile. E nevoie de voluntari în zona scenei, dar şi pentru a lua parte la organizarea și comunicarea evenimentului.
Puteți aplica până pe 6 decembrie completând formularul de cerere online: https://bit.ly/33pU48k
Invitație pentru copii să facă desene de sărbători care vor fi proiectate pe o clădire
Dacă vă place să desenați și să pictați, acesta este apelul pentru voi.
Pentru prima dată în acest an, Primăria Sfântu Gheorghe „animează” clădirea Teatrului „Tamási Áron” cu desene pentru copii. Cu acest eveniment extraordinar, care aduce la viață desenele copiilor pe fațada teatrului, dorim să oferim publicului o experiență inedită în Piața Centrală a orașului nostru.
Primăria invită copiii din școlile și grădinițele orașului să participe la spectacolul de sărbători din Târgul de Crăciun. De asemenea, aşteptăm desenele copiilor cu temă de iarnă, de sărbători, pe care le puteți face eliberându-vă imaginația, acestea urmând să fie proiectate pe clădirea Teatrului. Recompensăm cele mai imaginative desene!
Scopul este ca elevii şi copiii să încânte publicul cu cât mai multe desene de Crăciun, evenimentul special urmând să aibă loc în zilele de 20 și 21 decembrie, lucrările fiind proiectate zilnic între orele 17:30 și 21:00.
Puteți depune desenele până pe 13 decembrie, personal la Biroul de Imagine al Primărie, sau sunați la 0267 312 000.
Organizatorii Târgului de Crăciun, Primăria municipiului Sfântu Gheorghe și Casa de Cultură „Kónya Ádám” speră ca spectacolele de Crăciun ale corurilor, grădinițelor, școlarilor și muzicienilor din oraș să fie în deplină armonie cu sărbătorile de iarnă.