În cadrul competiţiei Clasa Campionilor, în aceste zile este în desfășurare seria „Mentalitate de campion”. Joi, elevii de la Liceul Tehnologic „Berde Áron” se vor întâlni cu Fejér Béla, portarul Sepsi OSK.

Elevii de la Liceul Teoretic „Mikes Kelemen” și Colegiul Reformat s-au întâlnit deja cu luptătoarea Incze Kriszta, respectiv ciclistul Szabó Norbert, ambasadorii lor sportivi.

Kriszta a povestit despre sportul de performanță, motivație și despre obiectivul de calificare la Jocurile Olimpice, iar Norbert despre alimentație sănătoasă, despre obiectivele din viața lui și le-a povestit copiilor de ce a ales ciclismul.

Primăria Sfântu Gheorghe pune un accent deosebit pe încurajarea sportului și pe experimentarea mişcării ca acţiune comunitară, motiv pentru care conducerea orașului a lansat anul trecut competiţia „Clasa Campionilor – Cea mai atletică clasă din Sfântu Gheorghe”.

În prima fază a Campionatului, în perioada noiembrie 2019 – februarie 2020, competițiile au loc în școli, fiind selectate cele mai atletice clase de liceu (IX-XII).

În a doua fază, din februarie până în mai 2020, clasele câştigătoare își vor testa abilitățile la nivelul orașului, astfel încât până la sfârșitul campionatului se va afla care sunt cele mai sportive clase din Sfântu Gheorghe, dar va fi desemnată și cea mai sportivă școală din oraş.

În timpul campionatului, fiecare liceu are propriul său ambasador / mentor sportiv, care susține și reprezintă elevii școlii în campionat. Ambasadorii se întâlnesc cu elevii, participă la evenimentele de deschidere și închidere, la festivitatea de premiere și chiar la probele sportive: în 2020, ambasadorii își vor testa abilitățile pentru a câștiga puncte pentru școala lor.

Directorul general al clubului Sepsi OSK, fostul fotbalist Hadnagy Attila, a fost desemnat mentorul şi coordonatorul tuturor ambasadorilor sportivi.

Lista ambasadorilor sportivi îi cuprinde pe:

– Adina Popescu (lupte libere, Sepsi-SIC) la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”

– Kovács Renáta (baschet, Sepsi-SIC) la Colegiul Naţional „Székely Mikó”.

– Szabó Norbert (ciclism, Sepsi-SIC) la Colegiul Reformat

– Fejér Béla (fotbal, Sepsi OSK) la Liceul Economic „Berde Áron”

– Demeter Nóra (baschet, Sepsi-SIC) la Liceul de Arte „Plugor Sándor”

– Niczuly Roland (fotbal, Sepsi OSK) la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși”

– Incze Kriszta (lupte libere, Sepsi-SIC) la Liceul Teoretic „Mikes Kelemen”

– Daniel Attila (duatlon, triatlon) la Liceul Tehnologic „Puskás Tivadar”

Evenimentul de deschidere a campionatului a avut loc la începutul lunii noiembrie 2019.

Ca premiu, cea mai atletică școală va fi îmbogățită cu un parc de forţă, în timp ce cea mai atletică clasă va putea participa la o tabără. Scopul competiţiei este de a le oferi elevilor o experiență reală în comunitate și de a încuraja cât mai mulți tineri să practice sport la Sfântu Gheorghe.

Foto: Facebook/Primăria Sfântu Gheorghe

ImagineImagineImagine

 

Articolul precedentCursuri suspendate până la sfârşitul săptămânii în alte două şcoli din judeţ. 5 cazuri noi de gripă confirmate
Articolul următorȘi-a bătut soacra și apoi a distrus o ușă