Educație – Cunoaștere – Cultură. Aceasta este denumirea proiectului implementat de Asociaţia Turulmadar în ultimele luni cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național. Proiectul a fost realizat în Sfântu Gheorghe și în localitățile rurale Chichiș, Aita Mare, Aita Medie cu participarea a 70 de copii.
Scopul proiectului a fost dezvoltarea receptivității față de cultură și a gândirii critice în rândul copiilor cu vârste între 7-14 ani. Astfel, în perioada iulie – noiembrie, prin diverse metode de educație culturală au fost realizate: ore de pedagogie dramatică, ore de pedagogie muzeală; ore de lectură creativă, și o vizită educativă pentru a cunoaște funcționarea diverselor instituții culturale.
În proiect au participat 70 de copii nevoiași din Sf. Gheorghe, Chichiș, Aita Mare, Aita Medie; 12 profesori voluntari din patru localități; 3 parteneri, instituții și asociații profesionale.