Polițiștii covăsneni au emis în week-end două noi ordine de protecție provizorii după ce au fost solicitați să intervină pentru aplanarea unor conflicte izbucnite pe fondul consumului de alcool.
Vineri, în jurul orei 13:00, o femeie de 39 de ani din Ozun le-a cerut ajutorul oamenilor legii, după ce a fost agresată fizic de fiul ei, un tânăr de 19 ani, pe motiv că a refuzat să îi dea bani pentru a cumpăra băuturi alcoolice; iar duminică, în jurul orei 17:00, polițiștii din Vâlcele au fost solicitați să intervină pentru aplanarea unui conflict izbucnit între doi concubine, pe fondul consumului de alcool și al crizelor de gelozie.
„Polițiștii Postului de Poliție Vâlcele, au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie de 50 ani a fost agresată fizic de concubinul acesteia, în vârstă de 54 ani, pe fondul consumului de alcool și al crizelor de gelozie”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna, subinspector Radu Stroe.
În ambele cazuri polițiștii au emis ordine de protecție provizorii, iar agresorii nu mai au dreptul de a se apropia în perioada următoare de victime și de locuințele acestora la mai puțin de 100 de metri.
În plus, oamenii legii au deschis dosare penale si continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violență în familie.