O nouă acțiune de igienizare a zonelor periferice ale municipiului Sfântu Gheorghe, organizată de Grupul de Acţiune Locală (GAL) Sepsi și partenerii săi, va avea loc în această săptămână în zona cartierului Őrkő, fiind a treia acțiune de colectare a deșeurilor organizată în acest an la fosta carieră de piatră.

La fel ca în cazul celor două ediții precedente, organizatorii speră să beneficieze de sprijin din partea locuitorilor orașului, cărora le vor pune la dispoziție mănuși și saci de gunoi, containere pentru deșeuri, lopeți, greble, dar și cafea și apă.

Aceștia au anunțat că voluntarii interesați să dea o mână de ajutor își vor da întâlnire joi, 10 octombrie, de la ora 15:00, la Casa Albă din cartierul Őrkő.

Prima acțiune din cadrul campaniei de colectare a deșeurilor din zonele periferice ale municipiului Sfântu Gheorghe a avut loc la mijlocul lunii aprilie, cei aproape 70 de voluntari reușind să adune din zona cartierul Őrkő  peste 16 metri cubi de deșeuri, iar în cadrul celei de-a doua acțiuni, derulată în luna iunie în zona fostei cariere de piatră, cei 23 de voluntari au adunat aproximativ 8 metri cubi de deșeuri.

Printre partenerii Grupului de Acțiune Locală din acest proiect se mai numără Serviciul de Ajutor Maltez, Asociaţia Amenkha, Woodview Movement, Societatea de salubritate TEGA şi Primăria municipiului Sfântu Gheorghe.

De altfel, Municipalitatea a demarat anul trecut un proiect de incluziune socială a persoanelor care trăiesc în trei zone marginale ale municipiului Sfântu Gheorghe, respectiv în zona Câmpu Frumos, Cartierul Ciucului şi Őrkő, care prevede, printre altele, reabilitarea locuinţelor sociale, amenajarea spaţiilor publice, dezvoltarea infrastructurii stradale şi a reţelei de apă, construirea de locuinţe sociale, a unei grădiniţe, precum şi realizarea de Centre comunitare integrate la Câmpu Frumos și în cartierele Ciucului și Őrkő, în vederea dezvoltării serviciilor sociale, medicale, educaţionale şi de integrare pe piaţa muncii.

Articolul precedentA intrat cu mașina în gardul unei case din Ilieni, din cauza unei vulpi
Articolul următorElevii CNMV au învăţat despre „cheia succesului” de la un absolvent al şcolii, în cadrul proiectului Euroscola