Polițiștii covăsneni au fost solicitați, în noaptea de sâmbătă spre duminică, să intervină pentru aplanarea unui scandal izbucnit între mai multe persoane, în curtea unui imobil din localitatea Valea Crișului.

Ajunși la fața locului, oamenii legii au identificat șapte bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 63 de ani, toți localnici, între care se iscase un conflict spontan pe fondul consumului de băuturi alcoolice.

„În urma conflictului o persoană a suferit leziuni ușoare și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, fără a fi necesară internarea acesteia, dar și distrugerea unui gard și a patru geamuri de la un imobil. În urma cercetărilor și a probatoriului administrat în cauză, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a cinci bărbați, ulterior instanța dispunând cercetarea acestora sub măsura controlului judiciar”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna, Nicoleta Tolvaj-Marin.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe și distrugere.

 

Articolul precedentCinci persoane rănite în perioada Crăciunului pe drumurile din judeţ
Articolul următorLa modă de Sărbători: fără permis şi băuţi la volan