Primăria Sfântu Gheorghe şi TEGA S.A. lansează o campanie de colectare a obiectelor pe care locuitorii le-au depozitat de-a lungul timpului în locuinţe, garaje sau beciuri, şi de care vor să scape.
Având în vedere restricţiile de deplasare şi de părăsire a locuinţelor, este un moment oportun să facem curat în locuinţe şi să scăpăm de acele lucruri pe care le-am tot adunat în ultimii ani şi care nu mai sunt folositoare. Vorbim aici de piese vechi de mobilier, electrocasnice, încălţăminte şi alte obiecte care nu ne mai sunt de folos.
La iniţiativa primarului Antal Árpád, s-a convenit ca materialele şi obiectele rezultate în urma acestor acţiuni de debarasare din locuinţe să fie transportate de TEGA în urma unei programări prealabile la telefon: 0267 310 123 pentru predarea gratuită a acestor obiecte.
De asemenea, în cazul transportului deșeurilor verzi voluminoase din grădini (crengi de mari dimensiuni), TEGA solicită locuitorilor să le scoată în ziua colectării deşeurilor, astfel încât chiar dacă nu vor fi colectate imediat, acest lucru se va întâmpla în cel mai scurt timp posibil.
În ceea ce priveşte colectarea şi transportul deşeurilor, acesta rămâne neschimbat.
Conducerea TEGA a explicat şi problema carantinei sau a izolării la domiciliu: deşeurile persoanelor aflate în cele două situaţii sunt preluate de o companie specializată în transportul deșeurilor periculoase.
„Pentru a preveni riscul unei posibile transmiteri a virusului, persoanelor aflate în carantină sau izolare la domiciliu li se cere să nu colecteze selectiv, deoarece materialul astfel colectat trece prin multe mâini. Deși nu este o procedură ecologică, riscul de consecințe imediate asupra sănătății este mai mare și este mai bine să ignorați regula, dacă sunteţi în această situaţie”, spune Máthé László.