Persoanele în vârstă din Sfântu Gheorghe care trăiesc singure, au nevoie de ajutor, și nu își pot părăsi casele, pot solicita și ajutorul salvamontiștilor covăsneni.

Serviciul Public Județean Salvamont Covasna a anunțat că se alătură inițiativei Primăriei Sfântu Gheorghe, prin care persoanele cu vârste peste 65 de ani pot solicita să le fie achiziționate pachete cu produse de igienă sau alimente de bază, și livrate la domiciliu.

„Abia acum ne-am alăturat acestei inițiative, de fapt suntem parteneri în această acțiune a Primăriei Sfântu Gheorghe. De vineri vom fi de serviciu, cum ar veni. Suntem 6 persoane implicate”, ne-a spus șeful serviciului Salvamont Covasna, Leonid Moscviciov.

Vârstnicii care își pot părăsi locuința pot apela la sprijinul voluntarilor Salvamont Covasna în zilele lucrătoare, între orele 08:00-16:00, sunând la numărul de telefon 0742 125 157.

Luni, 23 martie, Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe a lansat alături de mai multe organizaţii civile un program de sprijinire a persoanelor în vârstă în această perioadă cu multe restricţii. Programul este coordonat de Crucea Roșie – Filiala Județului Covasna.

Pachetele pot conţine pâine, mălai, făină, orez, zahăr, ulei, sare, paste, lapte, unt, brânză, iaurt, conserve de carne, pate, conserve de fasole, crenvurşti, salam, șuncă, cârnați, ouă, marmeladă, cafea, ciocolată, piper negru, boia, cartofi, morcovi, țelină, pătrunjel, ceapă, mere, banane, portocale, lămâi, hârtie igienică, batistă de hârtie, prosop de hârtie, pastă de dinți, săpun, șampon, gel de duş, deodorante pentru bărbați și femei, spumă de ras, aparate de ras, detergenţi.

Pentru a comanda produse, persoanele aflate în nevoie pot suna și la numerele de telefon 0783 017 987 sau 0787 298 147 în zilele lucrătoare între orele 9:00 și 15:00.

Articolul precedentMai multe străzi din Sfântu Gheorghe, fără apă joi
Articolul următorCampanie de colectare a obiectelor care nu ne mai sunt de folos