Primăria Sfântu Gheorghe preia, începând de săptămâna aceasta, Baza sportivă a Clubului Sportiv Municipal (CSM). Anunțul a fost făcut de primarul municipiului, Antal Arpad, în cadrul unei conferințe de presă.

Sala Sporturilor „Szabo Kati”, terenul de fotbal împreună cu anexele aferente și hotelul sportiv au fost trecute de curând, printr-o Hotărâre de Guvern, din proprietatea statului român şi administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului, în proprietatea Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.

„Am avut o întâlnire la CSM cu reprezentanții desemnați de ministrul Tineretului și Sportului, pentru perfectarea protocolului de predare – primire a Bazei sportive. Anul trecut, la sfârşitul lunii decembrie, Guvernul a adoptat această hotărâre prin care transferă baza materială către Municipalitate. La începutul lunii ianuarie a apărut în Monitorul Oficial, astăzi sau mâine vom semna protocolul de predare-primire, urmând ca zilele următoare să întabulăm Baza sportivă pe numele Municipalităţii. Vreau să apreciez acest gest al Guvernului, de a răspunde pozitiv la solicitarea noastră care este veche de 10 ani şi în sfârşit am reuşit să rezolvăm această problemă. În mod special mulţumesc domnului ministru, în care am avut ocazia să cunosc un om devotat sportului şi descentralizării”, a declarat primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad.

Potrivit acestuia, Municipalitatea intenționează să dezvolte și să modernizeze Baza sportivă, unul dintre proiectele viitoare fiind construirea unui bazin olimpic de înot. De asemenea, primarul a mai precizat că CSM va putea folosi în continuare Baza sportivă, gratuit, pentru activitatea proprie, iar autorităţile locale se vor implica mai mult în sprijinirea sportului de performanţă.

„Scopul nostru este unul foarte clar, dorim să dezvoltăm Baza sportivă, să modernizăm tot ce este acolo, să construim un bazin de înot la standardele secolului XXI. Am convingerea că toți iubitorii sportului, toată comunitatea din oraşul nostru şi oraşul nostru vor avea de câştigat din acest transfer. (…) Nimeni nu va avea de pierdut, niciun sportiv. Dimpotrivă, vom găsi soluții și am și propus și promis acest lucru. Îi vom sprijini în mod excepțional pe acei tineri sportivi care practică sport individual, pentru că într-adevăr, în anii precedenți am sprijinit în primul rând sportul de masă și de performanță la nivel de echipe mai mult. Acum ne vom implica și vom sprijini și sportul de performanță individual”, a mai precizat primarul.

 

Articolul precedentPolițiștii din Sfântu Gheorghe au reținut un bărbat pentru violență în familie și nerespectarea ordinului de protecție
Articolul următorPompă de benzină din Sfântu Gheorghe, acroşată de un şofer vineri dimineaţă