Zilele acestea polițiștii din Întorsura Buzăului au reușit identificarea făptașului într-un caz de furt sesizat în luna februarie a acestui an, cel în cauză fiind acum cercetat penal.
În data de 15 februarie, oamenii legii au fost sesizați despre faptul că o persoană necunoscută ar fi sustras circa 2.000 de lei din incinta unei societăți comerciale. Din primele verificări s-a stabilit că în ziua respectivă, un bărbat necunoscut i-a solicitat angajatului societății să-i schimbe o bancnotă de 500 de lei în bancnote cu valoare mai mică și, profitând de neatenția acestuia, individul a sustras 1.850 de lei din banii proveniți din încasări, după care s-a făcut nevăzut.
„În urma investigațiilor efectuate în cauză polițiștii au identificat un bărbat de 28 de ani, din județul Ialomița, bănuit de comiterea acestei fapte. Acesta nu este însă la prima faptă de acest gen – a mai comis, se pare, infracțiuni de furt pe raza altor județe. Cercetările sunt continuate de polițiștii din Întorsura Buzăului în cadrul unui dosar de cercetare penală, aceștia desfășurând activități pentru tragerea la răspundere a făptașului și recuperarea prejudiciului cauzat”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna, Nicoleta Tolvaj-Marin.
Polițiștii le recomandă cetățenilor să manifeste prudență atunci când se confruntă cu situații de acest gen. Cei care comit astfel de fapte posedă o dexteritate impresionantă, care face ca victima să nu realizeze că este păcălită. În general făptașii cer schimbarea unor bancnote mari în unele cu valoare mai mică după care, sub diverse pretexte, renunță la schimb, își cer banii înapoi, iar atunci când returnează bancnotele mai mici, sustrag o parte din acestea, înapoind o sumă mult mai mică.
În astfel de situații este indicat să rețineți semnalmentele individului cu care aveți de-a face și să apelați în cel mai scurt timp numărul de urgență 112. Totodată, polițiștii le recomandă deținătorilor de societăți comerciale să-i instruiască pe angajați că se pot confrunta cu astfel de cazuri și cum ar trebui să acționeze.